Concurent nr. 36 / Laura Lucia Mihalca / sectiunea POEZIE RELIGIOASA

Despre firul de ata

noi, oamenii, suntem ca niste fire de ata

niste papusi..

iar Dumnezeu ?

Acelasi etern regizor

al spectacolului asta lumesc.

Scenariul ni-l mai facem si singuri,

din dorinta de a domina

si de a sti ca suntem stapani.

A sti ca avem viata in propriile maini.

Oricat am schimba decoruri si roluri

tot fire de ata ramanem,

tot jocuri si jucarii

in aceasta lume mult prea serioasa si rigida,

in aceasta grila continua de nu si da, de da si nu.

Cum devenim din personaje, persoane?

Din fire de ata, oameni?

Din ceata, lumina si din cunoastere, adevar?

Mister inca nerostit.

Noi fire de ata mergand pe pamant.
 

Doamne, imi esti cel mai bun prieten

da, da, ai auzit bine.

Imi esti Cel mai bun prieten.

Niciodata nu Te Superi pe mine,

nu ma Certi,

nu imi Vorbesti rastit,

nu Te Razbuni

sau nu Pui intrebari la care sa nu vreau sa raspund.

Tu esti cel Imbracat in taine si fara de pacat.

E adevarat, cu Tine nu merg la film sau la teatru.

Cu Tine vad lumea toata.

Cu Tine nu merg la biliard.

Alaturi de Tine imi joc viata,

mergand pe acest pamant.

Nu Tu ai Creat si jocul si cuvantul

si viata si cantecul?

Noi doar suntem locuitori ai spatiului Tau.

Spatiu provizoriu.

Hmm, nesiguranta, nestiinta, dar univers captivant.

Oameni.
 

Cum sunt Sfintii?

Iata o intrebare pe care o rostesti si care iti este pusa continuu.

Recent m-a intrebat un copil de patru ani

cum e lumea, cum e Dumnezeu, cum sunt Sfintii.

Am inceput sa vorbesc in cuvinte savante.

Ii spuneam ca sfintii sunt volatili, sunt ca aerul si apa de care avem impetuoasa nevoie

si multe, cate altele.

Dar dupa trebuia sa ii explic ce inseamna volatil, de ce avem nevoie de aer si apa sa respiram,

ce inseamna impetuoasa nevoie..

Fiinta capturata de intrebari, deci.

Doream mult sa fiu simpla, sa ma inteleaga.

I-am spus intr-un final ca Sfintii seamana cu noi.

Sunt exact ca noi,

dar cu fete blande

si suflet de aur.

Ce simplu a fost. Piciul m-a inteles imediat,

cand am lasat vorbele mari deoparte.

Universul nu e greu de inteles, e plin de intelesuri,

mi-am zis eu atunci.

Copilul acela de patru ani eram eu.

Mi-am amintit acest lucru dupa douazeci de ani,

cand primesc si mai multe intrebari

si pun la fel de multe.