căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE LAICĂ
Concurent nr. 53, Ramona Ţăruş
Ploaia Şi tună-a furtună nebună, -i cărarea Pe care-am pornit împreună De mână, Răsună văzduhul sub ploaia stăpână, Cuvintele noastre se-ngână, se-amână... Trosnesc Paşii săi coboară-n fântână, Îşi ţese cunună din clipa străină Pierdută în noi, o numără până Râmâne-n ţărână o sfântă ruină a plânsului ei... Femeie păgână, ne-adună, ne strigă Pe nume şi plouă, şi tună, Şi sună a bocet şi-a râs de nebună: aceeaşi furtună cu urme în noi E gata s-apună, să iasă-napoi, Să-şi scuture faţa de ochiul greoi... Şi tună-a furtună nebună, -i cărarea Pe care-am pornit amândoi, Să nu uiţi că ploaia ne cheamă, ne-adună Doar când iubim din doi în doi... |
Ramona Ţăruş, Tema "Hibrid" |
Mama E anotimpul în care toate rugăciunile Care încap într-o icoană poartă Numele tău.. Ţi-a apus pe frunte, mamă, semnul crucii Şi ochii tăi ca două sărbători sunt azi altare În care-şi află leagăn de lumină pruncii. Pe tâmple ceasurile îşi ning floarea Şi ţi-au crescut pe umeri început de aripi; Sunt drumuri care încă-şi pierd cărarea Spre treapta ta de Rai. Lasă-mă să te căptuşesc în palmă, să-ţi port Anii din colţul gurii în piele Şi poate atunci când să miros a teamă Şi a grijă Voi transforma-n minune tot ceea ce-n tine-a fost Durere... De când e timpu-nfăşurat în epitelii de femeie Eşti mamă, un oftat prelung Ce-şi cântăreşte cerul în veşnicia lui Dumnezeu... |
Ramona Ţăruş, Tema "Flori de cactus" |
Involuntar, inexplicabil, contradictoriu ![]() În secunda asta pot să iubesc şi să urăsc în acelaşi cuvânt... eu sunt FEMEIA-PĂMÂNT, sunt femeia care visează crâncen de frumos cu ochii deschişi, femeia care îţi uită numele când îţi dezveleşti irişii peste toată geografia ei. În secunda asta sunt aproape fericită, aproape frumoasă, aproape tot Pentru că te iubesc involuntar, inexplicabil şi contradictoriu, sfidez legile gravitaţiei din toate încheieturile cuvântului... Fericirea începe de la stânga, Cu freamătul pielii încordat peste buricul degetelor, Împrejurul tău... Te-ai învelit în ridurile mele ca într-un Giulgiu mai alb decât frigul oaselor Şi-am devenit Crez al căderilor tale. Există câte un Dumnezeu pentru fiecare dezamăgire Care-şi acoperă ochii cu pauzele desfăcute De sub sistole; Timpul dintre noi se măsoară în cuvinte verticale ... e un turn Babel al hertzilor, Sub care pâlpâie vecernia din ochii tăi... |
Ramona Ţăruş, Tema "Solare" |
Organizator: Prof. Religie Mirela Șova