Viata Sfantului Ioan Iacob de la Neamt in versuri - de Mihaela Bratu

SFÂNTUL IOAN IACOB DE LA NEAMŢ (HOZEVITUL),

STÂLPUL DE FOC AL MONAHISMULUI PENTRU NEAMUL ROMÂNESC

Podoaba cea preaaleasă a tuturor monahilor,

Cinstea negrăită a tuturor dreptmăritorilor,

Ales ai fost de Dumnezeu, Sfinte Ioane,

Lumină să reverşi în lume şi să ne urci spre Soare

Iubit de toţi pentru dragostea arzătoare către Hristos

Te-ai ridicat la cer prin nevoinţele de mult folos

Iar acum reverşi râuri de milostivire

Spre toţi cei care ţi se-nchină cu iubire.

Din copilărie dorul după Dumnezeu adia în inima ta

Căci a ta sfântă bunică, spre rugăciune te-ndemna

Cu sufletul zburai spre cer, spre-naltele lăcaşuri

Cu bucurie-naintai spre preafrumoasele Palaturi

Şi lumea Îngerilor prevesteai că-ţi va fi casă-n veşnicie

Când luminat de Duhul Sfânt învăţai tainica filosofie.

Iar zi şi noapte tu visai s-ajungi în ceata monahilor

Şi cu râvnă nesfârşită laude să le aduci Sfinţilor

Iar odihnă n-ai aflat până ce nu ai venit

În Biserica cea Mare,unde Hristos te-a primit.

Şi cu bucurie multă de Maica Domnului fost-ai ocrotit

Preacinstitul Botezător cu dragoste fierbinte te-a umbrit

Şi preamăritul Ilie râvna multă ţi-a sporit

Lumea Sfinţilor iubită uşile ţi le-a deschis

Căci de pe pământ intrat-ai în dumnezeiescul vis.

Ascultător smerit al dumnezeiescului cuvânt ai fost

Şi inima necontenit îţi suspina după Hristos

Pe bolnavi îi ajutai, sufletul ţi-l dăruiai

Fraţilor tu le slujeai şi trupul ţi-l osteneai

Cu rugăciunea şi cuvintele cărţilor sufletul ţi-l înălţai

Spre cereştilor lăcaşuri unde mintea-ţi odihneai

Iar apoi ca înţelept pe fraţi mult îi foloseai

Căci prin viaţa ta aleasă, la sfinţenie chemai.

Chemat ai fost de Domnul Hristos în Ţara Sfântă

Ca acolo să slujeşti întru nevoinţă multă

Cu jertfa dragostei de taină pre toţi fraţii luminai

Pentru ei erai un soare care mult îi bucurai

Tot smerit şi delicat, dragostea şi-n ei aprins-ai

Căci din tot sufletul tău lumină lor dăruit-ai

Şi s-au făcut făclii vii aprinse de a ta râvnă

Îndreptatu-i-ai părinte, pe toţi către viaţă bună.

Sfântul Sava te-a primit cu aleasă bucurie

În mănăstirea sa sfântă, pildă pentru-ortodoxie

Prietenul cel tainic al Îngerilor şi monahilor

Cugetător al celor sfinte, far ales nevoitorilor

Prin pocăinţă şi lacrimi curate, viaţa ţi-ai înălţat

Spre Taborul luminos, unde Sfânta Treime ai aflat

Contemplând în rugăciune pe Hristos Cel Înviat

Coborându-te la iad, pe Golgota ai urcat

Pelerin în Ţara Sfântă, cerurile-ai colindat

Şi pe Domnul ai aflat, în inimă sălăşluind neîncetat.

Fraţilor din schit le-ai fost egumen mult încercat

În cele duhovniceşti te-ai arătat învăţat

Cu răbdare ai mustrat, pe cei slabi i-ai ajutat

Tuturor le-ai fost părinte şi spre cer i-ai ridicat.

Dară dorul de pustie încolţit-a din copilărie

Şi te chema cu suspinuri la cereasca bucurie

Ca un foc te mistuia, inima îţi aprindea

Cu iubire te-ndemna, sufletul ţi-l copleşea.

Cu aripi duhovniceşti spre peştera cerului te-ai înălţat

Cu Îngerii împreună pe Domnul L-ai lăudat

Împodobit de Dumnezeu cu darul poeziei

Sufletul tău gingaş descoperea imnele veseliei

Înţelepte cuvinte moştenire ne-ai lăsat

Noi păstrându-le acum ca pe un dar minunat

Ce inima ne-ncântă chemându-ne spre veşnicie

Dezvăluindu-ne lumea tainică de nesfârşită bucurie.

Din vasul ales plin de înţelepciune duhovnicească

Ai revărsat şi nouă picături de lumină cerească

Când în singurătate pentru fraţi te osteneai

Şi cu dragoste pelerinilor versurile tale dăruiai.

Monah desăvârşit întru osteneli nebănuite

Pildă pentru călătoria spre sălaşuri fericite

Dragostea aleasă, tuturor dăruită

Minte de foc, în cugetări sfinte adâncită.

Razele iubirii tale spre toţi le reverşi preafericite,

Şi gândul nostru umil spre cer îl ridici, părinte !

Poet graiurilor sfinte, cântător de vers preadulce

Imnul Treimii Preasfinte l-ai coborât fericite,

Din a cerurilor zare spre pământ ca o lumină

Vărsând tainică bucurie şi în a noastră inimă.

Slavă dăm lui Dumnezeu şi mulţumire mereu

Că din neamul românesc te-a dăruit Sfânt ales

Fiul Moldovei tu eşti, ocrotitor şi rugător la greu

Împodobit cu nevoinţe şi daruri minunate,soarele nostru ales!

Chip al credinţei străbune, pildă pentru mântuire

Călăuzitor de tineri, întărire în unire

Peste-a veacurilor zare, vei rămâne neîncetat

Glas preaputernic din cer, ce ne cheamă la-mpărat

Pe tineri povăţuieşti, spre monahism îi îndrepţi

La Hristos îi chemi cu drag şi de rele îi fereşti

Pentru monahii bătrâni, stâlp de întărire eşti

Şi tot mai sus, tu îi urci spre cele dumnezeieşti

Ocrotiţi de dragostea ta, înaintăm spre cele cereşti

Aşteptând cu bucurie Întâlnirea din poveşti

Cu tine, părinte iubite, ca să ne duci la Hristos

Ca prieten multiubit pentru noi să mijloceşti

În cămara cea de nuntă să aflăm un dar frumos

Pace să ne dăruieşti, binecuvântarea ta

În viaţă să-naintăm, întăriţi de rugăciunea ta

Spre a-ţi fi şi noi, fii mult preaaleşi

În împărăţia sfântă, cu Îngerii să ne-nsoţeşti.

Autor: Mihaela Bratu