Sfantul Efrem cel Nou din Grecia, cel care imbratiseaza suferinta intregii lumi
Sfântul Efrem cel Nou din Grecia,
cel care îmbrățișează suferința întregii lumi
Era în data de 24 mai (2012), spre seară. Tristețe și descurajare în familie. Unul dintre copii, cel mai mare, în vârstă de 12 ani, era bolnav. Viroză digestivă, dar și amigdalită. Ceea ce înseamnă că de câteva zile, băiatul avea febră, dureri mari de cap, stare aproape continuă de vomă, cu vărsături la aproximativ orice mânca sau bea. Într-o săptămână slăbise 6 kg, ajunsese să zacă la pat și să bea în ultimele zile doar ceai de mentă neîndulcit. Era livid și nu se putea ridica singur din pat.
Evident, ne puneam problema, ca părinți, să-l internăm. Medicamentele pe care i le dădusem le vomase. Eram hotărâți: dacă starea lui continuă, în dimineața următoare, 25 mai, aveam să-l ducem la spital, de urgență. Știam și ce ne așteaptă, întrucât copilul mai fusese internat o dată, când era mai mic, pentru o problemă asemănătoare, și stătuse la perfuzii câteva zile, după care își revenise.
Mecanic, am verificat căsuța de mail în seara aceea. Nimic deosebit, dar... am zis să nu fie ceva la care trebuie să răspund. Pe când mă pregăteam să închid, observ un mail primit de la o prietenă, care îmi sugera să dau click pe un link, în legătură cu un SFÂNT SUPER GRABNIC AJUTĂTOR: Efrem cel Nou. Desigur, am dat. Mi-am dat seama imediat că am în casă și cartea despre acest Sfânt, chiar dacă nu am citit-o, așa că am scos-o din raft îndată. Am răsfoit printre minunile Sfântului despre care mai înainte nu știam nimic, m-am îmbărbătat și apoi, am citit Acatistul Sfântului Efrem cel Nou, din carte. Nădejdea și rugăciunea s-au unit, pentru băiatul nostru. Am făcut și o promisiune, în gând: Sfinte Efrem, vindecă-l, iar eu voi povesti într-un articol minunea!
Toată noaptea am vegheat la capul lui, iar el a avut un somn destul de liniștit, iar dimineața, pe când el încă dormea, noi, părinții, am venit să-l privim și să hotărâm dacă-l ducem la spital sau nu.
- Cred că trebuie, a spus soțul.
- Nu, nu trebuie, nu am nimic! a rostit răspicat băiatul, sărind din pat, din somn, direct în picioare. Mi-e foame!
Dar noi, care știam mersul bolii, nu eram convinși că poate mânca orice. De un lucru însă eram convinsă: că nu e nevoie să-l ducem la spital. El a început să meargă prin casă, cerând de mâncare. Pentru noi și faptul de a-l vedea mergând era o minune. I-am dat doar alimente stricte: pâine prăjită, ceai de mentă neîndulcit. Lui tot îi era foame. Febră nu mai avea și a putut lua medicamentele, atât pentru stomac, cât și pentru gât. Deși simțeam o bucurie și vedeam practic minunea, nu îndrăzneam să-l hrănim cu orice. Însă am luat din nou cartea Sfântului și am început să citesc mai multe dintre minunile lui, până când am dat de una foarte asemănătoare cu a noastră.
O citez:
“Am simțit ajutorul Sfântului Efrem legat de fetița noastră. Copiii mai mici fac uneori o viroză digestivă. Acest fel de viroză se manifestă la început prin vărsături, iar din pricina acestora, copilul intră în alte dezechilibre, într-o stare de cetoză și astfel vărsăturile se autoîntrețin. Din această cauză, dacă un copil mic varsă de zece ori sau mai mult și îl ții în această stare fără tratament adecvat, nu-l mai poți opri din vărsături. Orice îi dai pe gură el varsă, intră în dezechilibre metabolice și numai cu perfuzie își mai revine. Printr-o astfel de situație am trecut cu fetița noastră când ea era mult mai mică și avea vreo doi ani: am dus-o la spital, a primit perfuzie, ea și-a revenit și a doua zi am plecat acasă liniștiți.
Când s-au întâmplat cele ce urmează, fiica noastră avea deja patru ani. Ea a vărsat toată noaptea, de nenumărate ori; cauza din care vărsa nu era gravă, însă era mai îngrijorător că ar fi putut să treacă în acea stare în care nu se mai putea opri din vărsături. I-am dat medicamente, dar le vărsa imediat și acestea nu-și puteau face efectul; chiar și apa goală o dădea afară. Cu toate acestea, nu ne doream ca fetița să fie internată în spital. Am tot nădăjduit că se va opri, însă ea a vărsat toată noaptea și apoi și în dimineața zilei de duminică. Am mers la biserică; fetița a vărsat de două ori în timpul Liturghiei și pe ea n-am împărtășit-o, de teamă că ar putea să verse. La amiază ne-am întors acasă și am mâncat, dar fetița vărsa tot ce mânca. Din pricina acestei stări și din oboseala de pe drum, ea s-a așezat pe pat și a dormit destul de mult. În timp ce dormea, eu stăteam în cameră și mă tot gândeam la Sfântul Efrem și am îndrăznit să-i cer milostivirea pentru fiica noastră. I-am făcut Sfântului o făgăduință.
Soția mi-a spus că fiica noastră a depășit deja acel moment de dezechilibru metabolic și că e necesară perfuzia. Însă tot nădăjduiam să nu trebuiască să ajungem la spital. În timpul somnului, fetița noastră nu s-a mai trezit să verse. După ce s-a trezit, a fost foarte liniștită și veselă, a mâncat și s-a purtat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. În mod normal, o astfel de boală se vindecă complet în câteva zile, însă fiica noastră s-a făcut bine atât de iute, prin mijlocirile și grabnicul ajutor al Sfântului Efrem. Suntem încredințați de acest lucru cu atât mai mult, cu cât, din punct de vedere medical, acesta este un caz atipic. Schimbarea atât de bruscă a stării de sănătate nu poate fi explicată nici logic, nici medical și nici prin argumentul factorului fizic sau chimic.”
(“Viața, arătările, minunile, acatistul și paraclisul Sfântului Efrem cel Nou grabnicul ajutător și marele făcător de minuni”, Editura Sophia, 2008, p. 198)
...Ei bine, citind eu cu cutremur această minune, care se asemăna atât de bine, în unele puncte, cu ce ni se întâmpla nouă, am înțeles că nu trebuie să-mi mai fie frică. Băiatul meu poate mânca orice. Și l-am servit cu tot ce a dorit, fără ca să-i mai fie rău vreun pic. În câteva zile s-a întremat cu totul, boala a trecut ca și cum n-a fost. Iar pentru acest lucru, am mulțumit Sfântului Efrem cel Nou, Cuviosul Mărturisitor și lui Dumnezeu, Care ni l-a scos în cale. Și am cerut iertare pentru puțina noastră credință.
Am întârziat publicarea acestui articol, cu mărturisirea minunii – după cum promisesem – deoarece am dorit mai întâi să citesc integral cartea despre Sfânt, și abia acum am reușit să fac acest lucru. De altfel, de multe ori suntem grabnici în a cere și zăbavnici la a mulțumi...
Cartea m-a impresionat prin mai multe aspecte: pornind de la ilustrarea grafică aparte, cu o grijă deosebită pentru fiecare pagină, cu desen ilustrativ pentru fiecare minune, care este însoțită și de rugăciune specifică de mulțumire. În puține cuvinte, voi spune că mărturisirea cuprinsă în carte este copleșitoare. Viața Sfântului Efrem, Mare Mucenic și Tămăduitor, născut la 14 septembrie 1384, călugărit la vârsta de 14 ani în Attica, preoțit mai apoi, ne duce cu gândul la Patimile Domnului. În ziua când împlinea 41 de ani, este luat în robie de turci și torturat mai multe luni de zile pentru credința sa, până la martiriul din 5 mai 1426. A fost spânzurat de un dud cu capul în jos, cu picioarele și capul prinse în piroane, iar la sfârșit i s-a înfipt în pântece un cărbune încins. Vreme de 500 ani aceste lucruri nu au fost cunoscute oamenilor. Apoi Sfântul a început să se arate în viziuni, în vis și să povestească viața sa, îndreptându-i pe aceștia spre mănăstirea sa de la Nea Makri. Moaștele Sfântului Efrem au fost descoperite în 3 ianuarie 1950, el fiind prăznuit la 3 ianuarie și 5 mai.
Sfântul a devenit tot mai cunoscut în Grecia și peste hotare, ca SUPER GRABNIC AJUTĂTOR, făcător de minuni și foarte aproape de toți cei care-i cer ajutorul. Prin harul lui Dumnezeu, s-au făcut cunoscute oamenilor și cele mai mici detalii ale martiriului său, precum și din modul în care Sfinții îi ajută pe oameni până în zilele noastre. Astfel, un credincios pe nume Kimo a povestit în 9 iulie 1982 despre martiriul Sfântului Efrem:
“Se roagă și îi aud glasul inimii:
- Doamne, în mâinile Tale încredințez duhul meu. Degetele sale se înfig de durere în pământ și, în această clipă, sufletul său se desparte de trupul lui de Mucenic. Atunci Îngerul Domnului se coboară din Cer. În mâini ține o pernă roșie, din catifea. Deasupra așază sufletul Sfântului și se suie spre Cer. Atunci văd Îngeri înșirați la dreapta și la stânga, alcătuind o mare cărare cerească, iar Îngerul Domnului trece prin mijlocul lor, însoțindu-l pe Sfântul Efrem către Domnul. Iar Domnul îl întâmpină, zicându-i:
- Vrednic ești, Efrem, căci pe Hristos L-ai mărturisit.” (op. cit.)
Iar mărturisirea și martiriul Sfântului continuă. El ne ajută și azi pe mulți să ducem crucile noastre, mai mari sau mai mici, iar sfintele sale moaște de multe ori au fost văzute brobonindu-se de sudoare, de mir, de sânge. În fața mărturiilor, minunilor, viziunilor petrecute cu acest Sfânt rămânem muți de uimire, ne smerim și ne aducem aminte și de alți Sfinți, Cuvioși, Mucenici, Mărturisitori, pe care a binevoit Domnul să ni-i descopere în ultima vreme, atât din Grecia, cât și din Rusia, România și din alte părți ale lumii: Sfinții Rafael, Nicolae și Irina de la Kareea Thermei (9 aprilie), Sfinții Epictet și Astion de la Halmyris (8 iulie), Sfântul Irodion de la Lainici (3 mai), Sfântul Ioanichie de la Muscel (26 iulie) și mulți alții.
Prin puterea dragostei lui Hristos, păcatele, beteșugurile, neputințele și sfâșierile noastre lăuntrice le iei asupra ta, preablândule părinte Efrem, și întru acest chip stai înaintea Tronului Dumnezeirii, înveșmântat cu preaslăvita haină a smereniei. Pentru aceea te rugăm să ne tămăduiești pe noi, îndulcindu-ne cu o picătură din dumnezeiescul tău har, ca să nu fim biruiți de mâhnirea cea amară care ne întâmpină în multe feluri.
(...) Înalță cugetul meu cel pământesc și dăruiește-mi tămăduire trupului, dumnezeiescule Efrem, învrednicindu-mă și pe mine de îndulcirea milostivirii și a ocrotirii tale pământești. Păzește-mă întru acoperământul trezviei tale și fii pogorâtor prunciei mele sufletești, căci tu însuți cunoști că nu pot bea decât laptele duhovnicesc al minunilor tale, iar pentru pâinea cea coaptă în focul nevoinței și al muceniciei tale încă nu am dinți.
(...) Sărmani suntem noi, căci nu putem pricepe prietenia Sfinților lui Dumnezeu din pricină că suntem învăluiți de negura cea deasă a poftelor pământești. Apropie-te și de noi, Sfinte Efrem, și împrăștiindu-ne toată pâcla sufletească, arată-ne strălucirile Soarelui Dreptății, întru care Toți Sfinții mărturisesc că ei una sunt întru Hristos Domnul.
Roagă-te pentru noi, Părinte Efrem, ca prin primirea Sfintelor Taine să biruim toată nesimțirea și să se izvodească în noi chip de pocăință și de nemincinoasă înnoire.
(din Paraclisul Sfântului Efrem cel Nou, op. cit.)
Închei articolul acesta de mulțumire, cerând pentru noi, toți, binecuvântarea Sfântului Efrem cel Nou și să se împlinească și în noi cuvintele spuse de unul dintre credincioșii ajutați de Sfânt: “Îmi simt sufletul plin de dragoste, ca o mireasmă de liliac care îmi umple fiecare ungher al inimii și al minții. Îmi înflorește inima. Mii de flori liliachii, în delicata lor formă de cruce. Iată taina dragostei, a suferinței, a mângâierii, a iertării.”
Mirela Șova