Romanie - de Radu Gyr

Românie

de Radu Gyr

Pe unde calcă pasul, se ridică

un cântec lin, ca foşnetul de brazi.

Suspină-n glod o tâmplă de vlădică,

sau, lung, tresare mâna unui cneaz.

Din orice sfânt răsare o troiţă

şi-un lan de grâu din pieptul unui dac.

E, poate, frunte grea de jupâniţă

urciorul pus la cină în cerdac.

Când plugul se înfige dârz în brazde

un Strâmbă-Lemne spintecă în lut.

Dorm Feţi-Frumoşii-n crini şi din obraz de

Sânziene albe zarzări au crescut.

Ce ochi surâd în floarea de răsură?

Ce trup de fată tremură-n rogoz?

Pe unde treci, rădvanele trecură

la nunţi şi la botez de voievozi.

Porneşte vânt prin trestii dunărene

să ducă duhul prinţului-mrejer,

şi-n seri adânci nu luna suie-alene

ci cuşma basarabului, pe cer.

La denii, sub icoane bizantine

cu Preciste, în zâmbet daurit,

îngenunchind alăturea de tine

se roagă Ştefan Vodă, prea smerit...

Vino şi-ascultă veacurile Ţării

cum trec pe drumuri, seara, după oi.

Ascultă, nu bat clopotele zării,

inima Ţării cântă peste noi.

Ascultă, cu mioarcele şi cânii

baciul Mioriţii suie colbăit.

Ascultă, - plânsă, ciutura fântânii

din fund de basme scoate veac topit.

Ascultă, ruga spusă la culcare

de pruncul tău, cu glas tremurător,

e-aceeaşi rugă limpede pe care

au spus-o cnejii în iatacul lor.

Priveşte, drumul ăsta scris în vreme

vine din morţi, din doine pare tras, -

şi carul greu ce-n praful serii geme

e frate c-un bătrân iconostas.

Şi-acest plaivaz, cu jocuri azurate,

cu care tu, poete, umbre ţeşi,

cu pragul mânăstirilor e frate

şi cu baltagul aspru de plăieş.