căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Românie
de Radu Gyr
Pe unde calcă pasul, se ridică
un cântec lin, ca foşnetul de brazi.
Suspină-n glod o tâmplă de vlădică,
sau, lung, tresare mâna unui cneaz.
Din orice sfânt răsare o troiţă
şi-un lan de grâu din pieptul unui dac.
E, poate, frunte grea de jupâniţă
urciorul pus la cină în cerdac.
Când plugul se înfige dârz în brazde
un Strâmbă-Lemne spintecă în lut.
Dorm Feţi-Frumoşii-n crini şi din obraz de
Sânziene albe zarzări au crescut.
Ce ochi surâd în floarea de răsură?
Ce trup de fată tremură-n rogoz?
Pe unde treci, rădvanele trecură
la nunţi şi la botez de voievozi.
Porneşte vânt prin trestii dunărene
să ducă duhul prinţului-mrejer,
şi-n seri adânci nu luna suie-alene
ci cuşma basarabului, pe cer.
La denii, sub icoane bizantine
cu Preciste, în zâmbet daurit,
îngenunchind alăturea de tine
se roagă Ştefan Vodă, prea smerit...
Vino şi-ascultă veacurile Ţării
cum trec pe drumuri, seara, după oi.
Ascultă, nu bat clopotele zării,
inima Ţării cântă peste noi.
Ascultă, cu mioarcele şi cânii
baciul Mioriţii suie colbăit.
Ascultă, - plânsă, ciutura fântânii
din fund de basme scoate veac topit.
Ascultă, ruga spusă la culcare
de pruncul tău, cu glas tremurător,
e-aceeaşi rugă limpede pe care
au spus-o cnejii în iatacul lor.
Priveşte, drumul ăsta scris în vreme
vine din morţi, din doine pare tras, -
şi carul greu ce-n praful serii geme
e frate c-un bătrân iconostas.
Şi-acest plaivaz, cu jocuri azurate,
cu care tu, poete, umbre ţeşi,
cu pragul mânăstirilor e frate
şi cu baltagul aspru de plăieş.