Ramas bun de la Iordan - Sfantul Ioan Iacob Romanul

Rămas bun de la Iordan

     de Sfântul Ioan Iacob Românul - Hozevitul (1913 - 5 august 1960)

Să-ţi vezi, Iordane, de pustie,

Voi, fraţilor, vedeţi de Schit,

Că eu mă duc din „bătălie”,

Fiind la suflet greu rănit!

De-acuma nu voi bea, Iordane,

Din apa ta plină de dar

Şi nici cu paşii mei nevrednici

Nu voi călca al tău hotar!

Iar ochii mei nu văd de-acuma

Cum zburdă apele în vad

Şi noaptea cum zâmbeşte luna

De după munţii Galaad!

N-aud de-acuma sunet dulce

Al frunzelor de la curmali,

Nici seara chiote în coruri

Ai megieşilor şacali.

Iar primăvara niciodată

De-acum nu pot s-aud în zori

Cum cântă mii de păsărele

Conduse de privighetori.

Mirosul cel de iarbă verde,

Apoi aroma de la flori

Nu vor să-mi farmece simţirea

De-acum în anii viitori.

Cântarea Sfântă Românească

Şi grai al Sfintei rugăciuni

Pe limba noastră – pentru mine –

De-acuma n-o să mai răsuni.

Privirea mea cea visătoare

De-acuma n-o mai aţintesc

Pe faţa Sfintelor Icoane

De la Altarul Românesc!

Lăcaş cinstit, rămâi cu bine

Că eu, nevrednicul, mă duc

Să stau prin casele străine,

Decât să am aici bucluc!

Rămâi cu farmecul, Iordane,

Şi-l dă la alţii din belşug

Să-ţi cânte versul cel de taină

Sihaştrii fără vicleşug!

Păzeşte, Sfinte Prooroace

Pe fraţii care mai rămân

Să-ţi fie turmă cuvioasă

Cu nume vrednic de „Român”!