/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Prefacere - Demostene Andronescu
Prefacere
de Demostene Andronescu
Am cerșit un timp lumină
Pe la uși străine,
Neștiind că luna plină-i
Prinsă toată-n mine.
La răspântiile vieții
Stam cu mâna-ntinsă
Și mă miluiau drumeții
Cu lumină stinsă.
Când și când, câte-o scânteie
De-un nebun zvârlită,
Îmi părea cale lactee,
Mie dăruită.
Și treceam așa prin viață,
Miluit de lume,
Ca și ea cătând prin ceață,
Nu știu ce anume.
Dar odată, pe-nserate,
Obosit de vise,
Am găsit la lume toate
Porțile închise.
Și rămas în noapte-afară
Fără lumânare,
Am privit așa-ntr-o doară-n
Mine ca în zare.
Și am tresărit deodată
Căci văzui că-n mine
Bezna-i ciuruită toată
Și mijesc lumine.
Am dat zgura la o parte
Cu înfrigurare
Și-n străfundurile-mi moarte
S-a iscat cântare.
Iar prin rana-mi sângerândă,
Ca printr-o spărtură,
A țâșnit o rază blândă
De lumină pură,
Ce-nvelindu-mă în toate,
Mătăsoasă, moale,
A dat vieții mele plate
Sensuri verticale.
De atunci fără-ncetare
Luminez întruna,
Nu fălos ca mândrul soare,
Ci sfios ca luna.
Iar când mâlul se adună
Și-mi astupă vrana,
Mă sleiesc ca pe-o fântână,
Adâncindu-mi rana.
(din vol. “Peisaj lăuntric”)