O povestire cu o paine si cu Painea
O povestire cu o pâine și cu Pâinea
Pe când eram mic, atât de mic încât totuși să știu pe de rost rugăciunea TATĂL NOSTRU, îmi imaginam că atunci când voi rosti: “Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”, chiar astăzi, acum, va ieși cumva din icoană o pâine mare-mare, care-i va sătura pe toți.
Dar cum acest lucru nu se întâmpla, credeam că am greșit pe undeva când am rostit rugăciunea. Oare unde? Și o luam de la capăt. Iar o ziceam și iar așteptam să apară pâinea de undeva. În mintea mea chiar vedeam o pâine uriașă cum crește în biserică și cum e chiar mai mare decât aceasta, cum crapă zidurile, pentru că îmi ziceam: Desigur, preoții știu cum să spună rugăciunea încât să aibă această PÂINE.
Atât mă ducea mintea mea de copil.
Când am mai crescut, am înțeles că niciodată nu va ieși o pâine din icoană, când voi rosti Tatăl nostru, dar acest lucru nu m-a dezamăgit. Iar la o oră de religie, când ni s-a explicat pe îndelete Rugăciunea Domnească, am înțeles deplin: preoții chiar au Pâinea aceasta, pe care ne-o împărtășesc și nouă, credincioșilor, la Sfânta Împărtășanie… !
Doar Un Elev