La manastirea Celic Dere - Mana Maicii Domnului si a Mantuitorului, prin Icoane facatoare de minuni

La mănăstirea Celic Dere – Mâna Maicii Domnului și cea a Mântuitorului, prin Icoane făcătoare de minuni

Am poposit la această mănăstire, trecând pe lângă Tulcea, în primul rând pentru că auzisem de fascinanta Icoană a Mântuitorului, care se curăță singură. Și ca răgaz de suflet, gură de aer curat, curățit prin slujbele dese și rugăciuni.

Într-adevăr, am văzut Icoana, ne-am închinat, am admirat-o și am privit-o îndelung, ca pe ceva din altă lume. Atât de diferită de icoanele obișnuite cu Mântuitorul, cu ochii întredeschiși, pe jumătate curățată, împodobită și marcată de timp, cu mâna Mântuitorului vie... Dar, în biserica mare a mănăstirii, erau și alte Icoane deosebite. În primul rând, cu Maica Domnului, majoritatea rusești. Am fi dorit să știm povestea fiecăreia.

Dar și așa, neștiind nimic, ne-am rugat și ne-am bucurat de frumusețea fiecăreia în parte. Ni s-a părut deosebită cea din extrema dreaptă, Maica Domnului cu Pruncul, înconjurată de Sfinți, dar și Icoana Kazanskaia. Toate, toate, foarte frumoase.

La ieșire, ne aștepta maica Irina, care însoțește de obicei vizitatorii. Ne-a invitat la un nou tur al bisericii mari, de data aceasta cu explicații despre pictură, construcție, Icoanele făcătoare de minuni.

Maica ne-a povestit că, într-adevăr, cei mai mulți vizitatori și reporteri ajung acolo pentru Icoana Mântuitorului, în căutare de… senzațional. Ei cred că Icoana vestește ceva rău sau de speriat, război, sfârșitul lumii, în funcție de momentul în care se va curăța deplin și Mântuitorul va deschide complet ochii. “De fapt, noi nu cunoaștem așa ceva, nu avem o asemenea informație și nu am deținut-o niciodată. Soldatul care a adus icoana, un urmă cu aproximativ 200 ani, nu știa nici măcar al cui chip e pictat pe ea. Era complet neagră. Atât a spus, că în timp se va arăta cine este acolo și că, atunci când va deschide ochii, o minune mare va avea loc. Dar nimic nu a fost spus spre rău sau înfricoșare”, a insistat maica Irina. “Când am dorit să povestim unor reporteri despre celelalte Icoane făcătoare de minuni ale mănăstirii, fie din biserica mare, fie din paraclis, ei nu au dorit să știe decât despre aceasta, a Mântuitorului. Desigur, e deosebită și o cinstim cum se cuvine pe aceasta, dar nu numai pe ea. Avem, între altele, o Icoană a Maicii Domnului care a vorbit”, a continuat maica să povestească, cu mult dar și cu simplitate.

Ne-a explicat, în parte, despre icoanele principale din biserica mare (cu hramul Adormirea Maicii Domnului), cu date exacte - nici nu am reușit să le ținem minte pe toate -, adăugând mereu că multe sunt și rămân de taină, nu toate le putem ști, explica, diseca noi, cu mintea noastră.

Ne-a prezentat și grupajul celor patru Sfinte din pronaos, Ecaterina, Varvara, Filofteia și Drosida, apoi despre istoricul mănăstirii, și despre faptul că în biserica din subsol au stat o vreme moaștele Sfinților Epictet și Astion, atunci când au fost descoperite, înainte de a ajunge la mănăstirea Halmyris. “Mulți, chiar și dintre cei care-și zic credincioși, se mirau, că adică acele oseminte frumos mirositoare și cu aspect auriu, să fie chiar sfinte moaște? Ah, oamenii de azi nu mai au simțul tainei, ar vrea chiar să dovedească ei tot, nu-și lasă inimile să simtă adevărul. Cum să nu fie sfinte moaște? Noi am știut de cum le-am văzut, nu după cercetări...”, ne-a mai spus maica Irina.

Paraclisul fiind momentan închis, a rămas să revenim, să descoperim treptat bogățiile mănăstirii. Însă închinându-ne acolo pentru câteva minute prelungite, urcând și coborând treptele spre biserica cea mare, ca spre un loc cu adevărat mai aproape de Dumnezeu, ne-am simțit deja mai bogați, mulțumind lui Dumnezeu că ne-a îndrumat pașii spre un asemenea loc minunat din sânul Dobrogei.

Cumințenia locului, grija maicilor ca totul să fie curat și îngrijit, frumusețea peisajului, - lucruri specifice, de altfel, mănăstirilor românești în general – ne-au comunicat, și nouă, mirenilor, mai multe despre o altă lume, mai aproape de cea îngerească.

Desigur, maica Irina a avut dreptate: niciun reporter nu a redat cu precizie ce a aflat la fața locului, despre mănăstire, despre Icoane... Nici noi nu am putut face aceasta, însă am pus în cuvinte ceea ce ni s-a întipărit în minte, la care adăugăm: acolo e ceva ce nu se poate povesti, doar simți, în tihnă, la rugăciune.

Reporter: Mirela Șova