Jurnal poetic - 9 februarie 2010 - A. Urma

Ca o ramură-nflorită…

Printre fulgii de zăpadă care zboară în tăcere,

Cerne gândul în cristale deasă sită-n trecere

Şi-mi aprinde dinlăuntru candela cu o făclie

Dintr-o veche întocmire şi ascunsă bucurie.

Ca o ramură-nflorită care din cuvânt provine,

Creşte rugul rugăciunii spre altarele divine

Şi pios sufletu-mi urcă pe o rază de lumină,

Cum parfumul dintr-o arsă boabă de răşină...

Prins în hora rugătoare de cântările celeste,

Harpa îmi aşez alături de a cerului orchestre,

Mai cuminte decât fulgul ce se lasă în tăcere,

Îngroşând a iernii haină cu cristale în cădere

Şi, sedus de pacea care mi-a apus pe gânduri,

Îmi leg lujerii nădejdii sus în cer de grinduri,

Rost să-mi aflu în credinţă, mai presus de fire

Să-ndrăznesc să-ntind iubirii nevăzutele potire...

Prinos sfânt de bucurie în a ochiului ţărână,

Varsă din cerească rouă picătura tânguindă,

Bob de caldă perlă prinsă-n geană de rosariu,

Mai uşoară decât pana din al fulgilor imperiu

Care, gânduri potriveşte în a rugilor tipar

Când pe-aripa veşniciei trece-o clipă de hotar

Şi m-adoptă vesel fulgii într-o rugă de alin

Ramură-nflorită tainic din al inimii preaplin...

07.02.2010

Autor: A. Urma