căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
JURNAL POETIC - 11 decembrie 2009
Oferit astăzi de... Valentina Becart
Ucisă de Zei...
Imperiul ardea.
Înaltul cerului – de flăcări era prins.
În inima-mi
Pumnalul “Tău” – înfipt adânc –
Strălucea...
Şi noaptea – cu aripile frânte...
Peste sufletul meu
Încet, încet se lăsa!
O, Zei!
De ce viaţa mi-aţi curmat?!
De ce pe-a strălucirii iubire
Atât v-aţi mâniat?!
Nu din trupul vostru
Minune efemeră – m-aţi creat?
Pe-al iubirii altar
Am ars patimi nebune...
Am ars...
Doar “Voi “m-aţi îndemnat!
Şi m-aţi coborât în iadul lumii...
Blestemat, blestemat –
Şi-apoi... în băi de soare
Pe braţul iubirii
Atât de sublim... de’nălţător
Până’n slăvile voastre
Ca un vis – m-aţi purtat!
De ce v-aţi mâniat?!
Prea multe stele
Iubirii mele
În taină ... s-au alăturat?!
Lumea-mi părea un imperiu
Pe care doar iubirea
L-a cucerit – şi-n cânt l-a’nălţat.
Şi-apoi... orbiţi de furie
Chiar în altarul în care
Cu credinţă – am îngenuncheat...
Un pumnal – adânc – în inima-mi
Aţi împlântat!
Şi fără milă... întreg imperiul
L-aţi incendiat.
Ardea altarul
Şi sufletu-mi
Şi soarele iubirii...
Şi aripa morţii
În “vălul nopţii voastre”
Minunea unei clipe –
Încet, încet – a înveşmântat!
Ucisă de Zei!
De ce - când ei m-au plămădit
Şi m-au dăruit lumii –
Spre a pătimi – pe-al iubirii altar.
Înaltul cerului – de flăcări e cuprins...
Şi ochi-mi - rugă aprinsă –
Privind spre “Voi”...
Încet, încet... s-au stins!
Autor: Valentina Becart