Imnul II - Sfantul Ambrozie al Milanului

IMNUL II

(Tu, Doamne, ce toate le-ai făcut)

 de Sfântul Ambrozie al Milanului (sec. IV)

Tu, Doamne, ce toate le-ai făcut Şi-

naltelor tării eşti călăuză, Ţi-i ziua

-nveşmântată în lumină, Precum e

noaptea-n somn tăcut.

A trudei contenire să lecuiască trupul, Ca

după alinare, la muncă să pornească; Odihna

uşureze în linişte şi gândul, Durerile cernite

de chin le mântuiască.

Prinos de mulţumire ziua-încununează, Cu

rugi întâmpinată-i şi noaptea ce se pune,

Ajută vinovaţii cu bunătatea-Ţi trează,

Cântând, un imn să-Ţi înălţăm peste genune,

Al inimii străfund îl umple glasul, Ce

neştirbit îl faci Tu să răsune; Spre Tine

ducă-şi fără şovăire pasul, Iubirea fără

pată şi chibzuirea-n bine.

Când noaptea zăvorăşte, neagră raclă,

Deplina zi, în miezu-i neprielnic, Cu

-întuneciuni credinţa nu se-mpacă, Ea

schimbă în lucire trimisul vremelnic.

Să nu-i îngădui gândului să doarmă, Iar

somnul- din greşeală să-l cunoască;

Slăbindu-ţi a credinţei păzitoare armă A

visului închipuire să nu te rânduiască.

Când lepădat e simţul ce înşeală

Sufletu-n adâncu-i Te visează, Iar teama

pe cel ce-i cu sfială, Nu-l ţină treaz când

tâlharul veghează.

Evlavie către Hristos şi Tatăl din vechime,

Şi către Duhul Sfânt al Tatălui asemeni Ce

este-n toate tare şi Unu în Treime;

Oblăduieşte-i cu milă pe-ncrezătorii oameni.