căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Fragment din Cântarea a V-a a Canonului cel Mare
- Sfântul Andrei Criteanul (sec. VII-VIII)
Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorâşte-mi ape din preacuratele Tale vene. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viaţă izvorăşti.
Siloam să-mi fie mie lacrimile mele, Stăpâne Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile sufletului şi să Te văd cu gândul pe Tine, Lumina cea mai înainte de veci.
Cuvioasă Maică Marie (Egipteanca), roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii.
Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit de dorire; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii.
Repejunea Iordanului trecând-o, ai aflat odihnă, fugind de plăcerea trupească cea cu durere; din care şi pe noi, cuvioasă, scoate-ne cu rugăciunile tale. (...)
Din tine s-a dezbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat şi a unit Lui firea omenească.
(imn liturgic de pocăinţă)