Floarea care nu se vestejea
Floarea care nu se veștejea
Un rege avea o grădină foarte mare și frumoasă, în care nu găseai două plante la fel. Într-o dimineață, intrând în grădina sa, o găsi pe toată veștejită și pe moarte. Chiar lângă poartă era un stejar. Când regele l-a întrebat ce s-a întâmplat, stejarul i-a răspuns că e plin de tristețe și nu vrea să mai trăiască, pentru că el nu e mereu verde ca pinul.
Ajungând în dreptul pinului, regele repetă întrebarea. Pinul îi răspunse că s-a săturat de viață, pentru că el nu face struguri, ca vița-de-vie. Vița-de-vie se plânse că nu mai poate suporta să trăiască fără să facă fructe atât de mari ca piersicul. Și tot așa, răspunsul se repeta pe măsură ce regele își continua plimbarea. Deodată privirea regelui se opri pe o floricică colorată.
Singura floare care nu se veștejea, ba chiar părea că o duce foarte bine. Regele a întrebat-o:
- Cum se face că tu nu ești tristă și sătulă de viață?
- O, la început am fost și eu exact la fel, răspunse floricica, însă apoi am stat și m-am gândit că dacă ai fi dorit în locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar, sau dacă ai fi dorit un piersic, cu siguranță ai fi plantat aici un piersic. Și atunci am înțeles că tu ți-ai dorit aici o floricică colorată, și toată tristețea mi-a dispărut.
Sursa: Ortodoxie și Viață