Din viata Sfintei Varvara - material pentru ora de religie, clasa a VII-a

29 Octobre 2012, 19:42pm

Publié par Mirela

Din viața Sfintei Varvara –

material pentru ora de religie, clasa a VII-a

După ce la primele ore din semestrul I elevii de clasa a VII-a au studiat despre revelația divină, crearea lumii și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume, conform programei școlare în vigoare, am găsit prilejul să lecturăm un fragment din viața Sfintei Mare Mucenițe Varvara (4 decembrie), care a venit să întărească de fapt toată această parte teologică. Iată despre ce este vorba:

Sfânta Varvara a viețuit în sec. III-IV d.Hr., fiind fiica unui om păgân bogat, care a izolat-o într-un turn, pentru frumusețea ei deosebită.

“Deci viețuind fecioara întru acele palate înalte de pe turnul acela, se mângâia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălțime, ca și la cea de jos, la lumina cerului și la frumusețea pământului. Odată privind spre cer și luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii și la frumusețea stelelor, a zis către păzitoarele care petreceau împreună cu dânsa și către slujnice:

- Cine le-a făcut pe acestea?

Asemenea, căutând și la frumusețea cea de pe pământ, la verdeața câmpului, la pomi, la grădini, la munți și la ape, întreba:

- A cui mână a zidit toate acestea?

Iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis:

- Toate acestea le-au zidit zeii.

Apoi fecioara a întrebat:

- Care zei?

Răspuns-au ei slujnicele:

- Zeii aceia pe care îi cinstește tatăl tău și-i ține pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn și se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeți cu ochii.

Dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia și zicea în sine:

- Zeii pe care îi cinstește tatăl meu sunt făcuți de mâini omenești. Pe cei din aur și de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) și pe cei din piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuți au putut zidi această luminată înălțime cerească și o frumusețe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?

Astfel, cugetând întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua și noaptea, și din zidiri se sârguia a cunoaște pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer și fiind cuprinsă de o mare dorință ca să știe cine a făcut acea înălțime cu bunăcuviință și acea lățime și strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar și i-a deschis ochii minții, pentru cunoștința nevăzutului, neștiutului și neajunsului Dumnezeu, Care cu înțelepciune a zidit cerul și pământul.

Și zicea întru sine: Un Dumnezeu ca Acela trebuie să fie, pe Care nu L-a zidit nicio mână omenească. Acela singur este făcător și pe toate cu mâna Sa le zidește. Unul trebuie să fie cel ce a întins lățimea cerului, a întemeiat greutatea pământului și strălucește din înălțime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii și cu lumina stelelor, iar jos înfrumusețează pământul cu copacii și cu felurite flori și-l adapă pe el cu râuri și cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca Acela trebuie să fie, Care pe toate le ține, pe toate le cârmuiește, pe toate le viază și pentru toți mai înainte poartă de grijă.

Așa învăța fecioara Varvara, a cunoaște pe Făcătorul din făpturi, încât se împlineau asupra ei cuvintele lui David: Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit.

Cu acea învățătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeiești și a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încât nu avea odihnă ziua și noaptea; numai la acestea întruna cugeta și de aceasta întruna dorea ca să știe cu adeverire pe Dumnezeu și Ziditorul a toate.”

(citat din Viața Sfintei Mare Mucenițe Varvara, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994)

Commenter cet article