Despre iubire si mantuire, cu parintele Serghie

Despre iubire și mântuire,

cu părintele Serghie

Iubirea nu cere mari isprăvi și planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, cu o mică rugăciune...

Ea cată la frate, gata mereu să-i sară în ajutor.

Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. (...)

Fiecare om pe care Domnul ți l-a scos în cale să simtă că ți-e drag, că-i vrei binele și ai dorința vie de a-l ajuta. Să simtă, adică, toți iubirea ta. Și cum să nu-i iubești pe toți, când sunt cu toții de mare preț în ochii lui Dumnezeu! Când fiecare, cum spune Dostoievski, mărunt și neînsemnat cum e, are o soartă măreață și zguduitoare, vrenic de luat în seamă și de plâns. Că pentru toți, până la unul, S-a întrupat și S-a jertfit Hristos. Părintele Serghie spune sus și tare că niciodată nu-i prețuim pe oameni așa cum se cuvine, și de aceea pe cei ce par că sunt mai de necinste, pe aceia cu mai multă cinste să-i întâmpinăm (cf. I Corinteni 12, 23).

Să-ți pese de fiecare om, ajută-l, dorește-i mântuirea. Cu gingășie însă să-l ajuți. Nu-i ține predici, că nu-i sunt de folos, nici lui, nici ție. Nici sfat nu da de nu ți s-a cerut. De faci vreun bine, fă-l cu duh smerit. (...)

Să faci misiune...?

Ortodoxia nu strigă: Fă-te creștin, ci-ți spune: Vino și vezi! Mai înainte de a le vorbi oamenilor de Dumnezeu, roagă-L pe Duhul Sfânt să te lumineze cum și ce să spui. Și întotdeauna, cu rugăciune pentru cel de lângă tine, caută și află cuvântul potrivit. Că rugăciunea uneltește iubirea de oameni, o ține vie, o sporește și o arată.

Rugăciunea îți deschide ochii, să-l vezi pe cel de lângă tine și să-i cunoști nevoia. (...) Numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea aproapelui, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El și pentru El, iar nu prin noi și pentru noi.

Deci poți tu singur să iubești?

Lăsându-se în voia lui Dumnezeu, cu harul Lui au săvârșit sfinții mari isprăvi și nevoințe. Nu oțelindu-și voia au sporit cu duhul. Sfântul creștin nu se arată mai presus de om prin voia sa cea tare, ca hindusul, a cărui străduință nu-i alta decât desăvârșirea puterilor și voii sale omenești. Sfântul pe toate le face prin puterea și voia Domnului.

Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu și se câștigă cu sfânta rugăciune.

Ține candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Și se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăși cu ea. Iar candela nu-i alta decât rugăciunea.

Fii bun cu ceilalți, iubește-i, fă-le bine, ajută-i, miluiește-i și nu-i judeca. Ajutorul să nu-ți fie silnic.

Despre muncă

Nu-i rău că truda nu-ți aduce nicio bucurie. Că n-am venit pe lume ca să ne desfătăm. Ci suferința-i zestrea noastră pământească. Ba, rău este să-ți placă munca ta, să-ți faci din ea un idol, să-i dai tot sufletul tău, lăsând de o parte ce e cu adevărat de preț. Veselie să-ți aducă lucrarea celor duhovnicești. Iar munca să-ți fie nevoință, spre încercare, cum este pentru călugăr ascultarea care-l rupe de la rugăciune și slujbe. Socotește-o uneltitoarea răbdării, că multă răbdare cere munca. Și sila de muncă n-o socoti păcat de nu-ți vatămă sufletul. Îndur-o cu gândul la Dumnezeu și la rugăciune. Și fă-o bine, așa cum se cuvine, ca să nu sufere alții din pricina ta. Și cu iubire, luare-aminte și bunăvoință să te porți cu cei cu care împarți povara muncii. Să-ți fie încă munca spre smerire, cugetând că pentru nevrednicia noastră ni s-a dat treaba asta de rând pe care-o facem, și nu alta mai de soi.

Spune: Iartă-mă, Doamne, că nu-Ți cer să mă ierți, și mă căiesc că n-am căință. Și așa, mereu, să stărui în căință.

Nu te întrista în dimineața asta pentru păcatul zilei ce-a trecut. Fiecare zi e o zi cu totul nouă. Ia dimineața totul de la început.

Să simți că nu poți fără rugăciune.

Iubește-L pe Dumnezeu din toate puterile tale. Cere de la El pacea puterilor tale sufletești.

Nu cuteza să faci teologie fără ajutorul Celor Trei Mari Dascăli și Ierarhi!

de la pr. Serghie (1903-1987), cuvinte consemnate de Jean-Claude Larchet, în lucrarea "Ține candela inimii aprinsă", traducere 2007 Editura Sofia, după originalul apărut în 2004, la Paris