căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Denie
de Tudor Arghezi
Seara stau cu Dumnezeu
De vorbă-n pridvorul meu.
El e colea, peste drum,
În altarul Lui de fum.
Aprinzând între hotare
Mucuri mici de lumânare.
Din cerdacul meu la el
E un zbor de porumbiel.
Îmi trimite danie
Câte o gânganie,
Paianjini pe sanie
Sau pe o metanie,
Atârnaţi de-o sfoară, groasă
Cât o umbră de mătasă.
Şi se leagă de pridvoare
Mirodenii dulci de floare,
Ca o punte de poteci
Pentru fluturii-n scurteici.
Pe drumul de el ales
Graiul n-are înţeles.
Mai mult spune cucuruzul
Decât gura şi auzul.
Domnul tace.
Glasul nu-şi trimite-ncoace.
Domnul face.