căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
Cu privirea Ta
de Mirela Șova
Dincolo de zid
Sunt zorile frumuseții Tale –
O, Tu, Cel cu ochi de diamant!
Mărturisesc, am fost invidioasă
Pe cei din preajma-Ți,
Care Te-au văzut, Te-au atins
În Ierusalim, Capernaum,
Pe dealuri, pe munți,
Sub Cruce, lângă mormânt.
Fără să înțeleg
Că mi-ai dat și mai mult,
De când Te-ai înălțat la cer
și de la Cincizecime.
Mă împărtășesc cu Tine,
Te primesc și nu înțeleg
Din ce e făcut zidul ăsta,
De nu văd, de nu simt
Zorile frumuseții Tale?
Iar Tu, Cel cu ochi strălucitori,
De diamant plăpând,
Îmi răspunzi: De ce ți-e frică
Să-ți urmezi inima?
...E un zid din ceață
Grosier, inutil, o cortină căzută,
Care nu dispare cu raționamente
De gheață.
Te rog, Dumnezeule-Om cu ochi de lumină,
Străpunge, Tu, iluzia
Până la inima mea flămândă
De Tine!