Ce citim? Panza lui Charlotte, E.B. White, 1952

Ce citim? Panza lui Charlotte, E.B. White, 1952

Scrisă în 1952 de E.B.White, „Charlotte’s Web” a fost tradusă şi în limba română, cu titlul „Pânza lui Charlotte”, publicată şi republicată, deoarece a câştigat publicul românesc. Este vorba de o cărticică pe care o citeşti iute-iute, oriunde şi oricând, şi care îţi dă prilej de meditaţie.

„Unde pleacă tata cu toporul ăla?” Întrebarea micuţei Fern – copilă de 8 ani – a schimbat cursul vieţii unui... porcuşor. Era cel mai mic şi mai prăpădit... A scăpat de la tăiere şi a primit numele de Wilbur. Povestirea SF cu numele „Pânza lui Charlotte” pare să fie pentru copii. Despre cum un porcuşor destinat creşterii, îngrăşării şi tăierii de Crăciun reuşeşte să scape. De ce el? Nu se ştie, că era doar un porc obişnuit. Poate tocmai pentru că era „cel mai mic şi mai prăpădit”. Mai întâi era să fie tăiat după naştere, că nu părea sănătos. L-a salvat fetiţa, Fern. Apoi, va scăpa şi de cealaltă tăiere, cu ajutorul prietenului său, păianjenul Charlotte.

Ce se mai spune despre acest porc?

Când a mai crescut, a fost mutat în pivniţa hambarului familiei Zuckerman. El a încercat să evadeze, sfătuit de o gâscă. Dar a fost prins. Disperat de singurătate, a căutat prieteni, printre animalele din jur. Nu a reuşit nici măcar cu şobolanul. Atunci s-a oferit Charlotte, un păianjen care îşi ţesea pânza în colţul uşii hambarului.

„Când spun salutare e doar un fel mai elegant de a-ţi spune bună sau bună dimineaţa. De fapt, e o expresie prostească. Chiar mă mir că am folosit-o”, se scuză Charlotte faţă de Wilbur.

Charlotte ştie că Wilbur va fi tăiat de Crăciun şi vrea să-l ajute. Nu-i spune nimic acestuia, să nu-l sperie, dar se gândeşte şi concepe un plan. În timp ce porcul doarme, Charlotte ţese cuvinte minunate în pânza ei. Păianjenul a inventat şi un cântec de leagăn pentru Wilbur:

„Dormi, dormi, singura mea iubire,

Adânc, adânc, în bălegar şi-n întunecime,

Nu-ţi fie teamă, nu te simţi singur,

Acum e ora când broaşte şi sturzi

Slăvesc lumea din păduri şi stuf.

Lasă grijile, singura mea iubire,

Adânc în balegă şi întunecime.”

Şobolanul Templeton caută cuvinte de reclamă în ziare vechi, pentru ca Charlotte să aibă model la cuvintele de ţesut în plasă, în folosul prietenului său, porcul. Păianjenul va ţese „Ăsta da, porc” şi „Teribil”. Lumea din zonă începe să vină la familia Zuckerman ca în pelerinaj, înnebunită, să vadă minunea semnului divin prin pânza de păianjen.

„Dar nu sunt teribil, Charlotte, sunt doar un porcuşor obişnuit”.

„Din punctul meu de vedere eşti teribil, îi răspunse dulce Charlotte, şi asta e tot ce contează. Eşti prietenul meu cel mai bun şi cred că eşti senzaţional.”

Fern, fetiţa, era printre puţinii care înţelegeau graiul animalelor. De aceea părinţii au vrut să o ducă la doctor.

„Avem un porc neobişnuit”. „Ba un păianjen”, se ceartă domnul şi doamna Zuckerman.

Duminică, biserica era plină. Preotul explică miracolul: vorbele de pe pânza de păianjen dovedeau că oamenii trebuie să fie întotdeauna atenţi la minunile ce pot apărea. Ca o concluzie, cocina familiei Zuckerman era centrul atracţiei localnicilor.

Charlotte antrenează toate animalele să vină cu idei noi pentru salvarea porcului. Împotriva voinţei, Templeton ajută.

A venit reporterul de la un ziar de prestigiu (Weekly Chronicle) şi un fotograf. „Să nu se mai arunce balegă de vacă pe jos în cocina aceea. Am un porc teribil.”

Porcul e dus la târg, ca „celebrul porc al familiei Zuckerman”. Charlotte îşi construieşte sacul cu 514 ouă. E obosită, pe moarte.

Ultimul cuvânt pe care îl scrie despre porc este „umil”.

Un alt porc, mai gras, a câştigat locul I la târg, dar pentru Wilbur s-a făcut un anunţ special. „Acest animal magnific este cu adevărat formidabil”, cât e de delicat şi de alb, cu o culoare sănătoasă roz a urechilor şi a râtului. Premiul special de 25 dolari a fost acordat domnului Zuckerman, cu o medalie de bronz. Domnul Zuckerman şi porcul au leşinat de emoţie. După ce vede triumful porcului, şi ştiind că acum nimeni nu îl va mai tăia de Crăciun, întrucât e un porc... deosebit, la care se face pelerinaj, Charlotte moare.

Wilbur salvează sacul cu ouă de păianjen şi îl păzeşte până primăvara, când ies cei 514 păianjeni. După câteva zile, ei au plecat, pe câte un fir luat de vânt. „Suntem aeronauţi şi mergem în lume, ca să ţesem pânze”.

Au rămas 3 păienjenei cu el: Joy, Aranea şi Nellie.

„Wilbur n-o uită niciodată pe Charlotte. Era unică”.

„Nu se întâmplă des să-ţi fie alături cineva, atât ca prieten adevărat, cât şi ca bun scriitor. S-a întâmplat să fie Charlotte.”

Aceasta ar fi, pe scurt, povestea. Am împrumutat cartea de la o elevă de clasa a IV-a, care o citea... în timpul orei, la şcoală. Era prea interesantă ca fata să aibă răbdare. Şi totuşi, cartea nu e numai pentru copii. De fapt, nu există cărţi numai pentru copii.

Cursul vieţii obişnuite a unui porc, schimbat, prin dorinţa lui de prietenie şi prin răspunsul primit. Neobişnuitul privit de cei mulţi ca o boală (vezi faptul că fetiţa Fern a fost dusă la doctor, deoarece părea să cunoască graiul animalelor), sau ca un spectacol (cuvintele ţesute pe pânza de păianjen, care au convins că sunt o minune). Inteligenţa care poate fi folosită spre bine, când e vorba de ajutarea cuiva (ideea păianjenului). Toate acestea se desprind şi atrag, dar cel mai mult, te prinde faptul relatării atât de simple şi pătrunzătoare, despre posibilitatea existenţei prieteniei necondiţionate, inteligente, jertfelnice, dintre făpturi  diferite şi... aparent banale.

Cine a aflat că în spatele poveştii este păianjenul?

Lectura cărţii e captivantă la orice vârstă..., desigur.

Mirela Şova