căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
JURNAL POETIC - 6 septembrie 2009
Oferit astăzi de... Valentina Becart
Cu patimă … am sărutat pământul
Şi cum stăteam aşa, culcată,
cu mâinile sub cap
şi inima uşor bătând ...
mi s-a părut
cum din adâncuri
urca spre mine
un glas ... cântând!
Am tresărit!
şi mi-a trecut prin gând
că-i glasul blând al mamei
ce-mi cânta duios
când adormeam
plângând ...
Şi cum stăteam aşa, culcată,
cu inima-mi de doruri legănată,
mi s-a părut că văd
aievea,
chipu-i adorat
în sevele adâncului uitat ...
Şi nu ştiu cum,
aşa, deodată,
cu patimă am sărutat
pământul
ce-mi urca spre mine
cântul
cântul ...
din ciclul
(poeme becartiene)
Frunze în agonie
„În roata vremelnică a vieţii - captivă mi-e trăirea –
dar clipa mă va smulge şi
... azvârli-mă-va - flăcărilor
veşniciei.”
(Valentina Becart )
E foşnet de frunze ruginii în agonie
mă plimb prin odăile pustii,
într-o noapte târzie ...
am deschis fereastra să le ascult durerea,
şi, dintr-o dată, cuprinse de spaimă,
s-au contopit cu tăcerea!
Duc mâna la inimă
ce pentru o clipă s-a oprit ...
simt apăsarea tăcerii şi-a toamnei
ce-n taină a sosit.
... tresar - când orologiul bate în miez de noapte -
e ora frunzelor agonizând
în tăcute şoapte ...
Sunt eu – cea din odaia pustie,
sau umbra copacului din fereastră?!
ştiam că vor cădea într-o zi, şi ...
- nu din vina noastră -
lacrimi şi frunze uscate, într-o toamnă târzie.
Mă plimb prin odăile pustii,
şi nu zăresc decât o umbră în asfinţit ...
„Toamnă! ’’
ştiam că într-o zi ... ai să vii ...
dar nu ştiam c-o să mă doară
tăcerea frunzelor ce-au ruginit!
Închid fereastra – cu capul plecat în pământ –
mă întreb: „câte toamne or fi trecut de când ?!”...
şi lacrimi ... şi frunze,
se contopesc în miez de noapte ...
ascult tăcerea nopţii şi umbrele agonizând –
în tăcute şoapte
tăcute şoapte ...