JURNAL POETIC - 6 septembrie 2009, Valentina Becart

6 Septembre 2009, 16:51pm

Publié par Mirela

JURNAL POETIC - 6 septembrie 2009
Oferit astăzi de... Valentina Becart

Cu patimă … am sărutat pământul

Şi cum stăteam aşa, culcată,
cu mâinile sub cap
şi inima uşor bătând ...
mi s-a părut
cum din adâncuri
urca spre mine
un glas ... cântând!

Am tresărit!
şi mi-a trecut prin gând
că-i glasul blând al mamei
ce-mi cânta duios
când adormeam
plângând ...

Şi cum stăteam aşa, culcată,
cu inima-mi de doruri legănată,
mi s-a părut că văd
aievea,
chipu-i adorat
în sevele adâncului uitat ...

Şi nu ştiu cum,
aşa, deodată,
cu patimă am sărutat
pământul
ce-mi urca spre mine
cântul
cântul ...
din ciclul (poeme becartiene)

Frunze în agonie

„În roata vremelnică a vieţii - captivă mi-e trăirea –

dar clipa mă va smulge şi ... azvârli-mă-va - flăcărilor veşniciei.”
(Valentina Becart )

E foşnet de frunze ruginii în agonie
mă plimb prin odăile pustii,
într-o noapte târzie ...
am deschis fereastra să le ascult durerea,
şi, dintr-o dată, cuprinse de spaimă,
s-au contopit cu tăcerea!

Duc mâna la inimă
ce pentru o clipă s-a oprit ...
simt apăsarea tăcerii şi-a toamnei
ce-n taină a sosit.
... tresar - când orologiul bate în miez de noapte -
e ora frunzelor agonizând
în tăcute şoapte ...

Sunt eu – cea din odaia pustie,
sau umbra copacului din fereastră?!
ştiam că vor cădea într-o zi, şi ...
- nu din vina noastră -
lacrimi şi frunze uscate, într-o toamnă târzie.

Mă plimb prin odăile pustii,
şi nu zăresc decât o umbră în asfinţit ...
„Toamnă! ’’
ştiam că într-o zi ... ai să vii ...
dar nu ştiam c-o să mă doară
tăcerea frunzelor ce-au ruginit!

Închid fereastra – cu capul plecat în pământ –
mă întreb: „câte toamne or fi trecut de când ?!”...
şi lacrimi ... şi frunze,
se contopesc în miez de noapte ...
ascult tăcerea nopţii şi umbrele agonizând –
în tăcute şoapte
tăcute şoapte ...

octombrie 2005

Autor: Valentina Becart

Commenter cet article