JURNAL POETIC - 13 august 2009, Diana Cristina Leuca

JURNAL POETIC -  13 august 2009
Oferit astăzi de... Diana Cristina Leucă
locul I la secţiunea Poezie laică (Doruri la Răsărit, ediţia a III-a, 2009)

Păpuşa de lemn

Îmi poticnesc realitatea într-o speranţă covârşitoare

Sculptez în stâncă... umbra unui chip angelic

...mai departe natura statică îmbină un decor,

un pom cu crengi ramificate spre înaltul cerului

"Oare ce îşi doreşte?"

Uneori aş vrea să fac secunda un minut...

O zi ca oricare alta se desfăşoară anonim lăsând în urmă trecutul zădărniciei.

Stânca prinde formă,

O figură cu un surâs stagnat din care vocea aspră se desprinde

Faţa se distinge, lăsând în urmă aceeaşi umbră pală.

Comediantul zâmbeşte.

Scena rămâne sub impasul creat

Secunda mea va deveni minut şi va trece cu o rapiditate efemeră.

...sperând la anonim... păpuşa cu ochii mari se mişcă,

Inaccesibilitatea de a parcurge sentimentele,

Mă mişc lent, cu ardoare, suprapunând comenzile date cu inima,

Senzaţia va fi cenzurată ascunzând în gol...un suflet de piatră.

Mişcarea sistematică rămâne detaşată sub miile de priviri ce o urmăresc,

Părul lung, blond argintat,

Mâna mică mâncată de carii pare îmbătrânită

Se crează opoziţia... un chip alb lucios cu ochii mari şi negri,

Sfori o coordonează legând-o de viaţa reală

În lumea ei atât de sigură aparent, netulburată de imprecizie, va rămâne în perfecţiune.

O sfoară se frânge...

Corpul se lasă purtat într-un dans aşezându-se lent,

Suprafaţa netedă o prinde duios în braţele prăfuite

Părul uşor se scutură lăsând impresia unei adieri,

...e doar zgomotul sălii îngrămădindu-se spre lumină,

Scena rămâne întunecată, goală, sub ochii mari, deschişi larg

...azi par două lacrimi.

Concluzia devine negaţie, demonstraţia fiind imposibilă

Sunt un comediant... sub masca mea... cad lacrimi...

MEMORII DINTR-UN TABLOU

Mărgele roşii formează un şirag

Gânduri dezmembrate substituie memoria,

O pioneză striveşte carnea ridată la fiecare pas făcut,

O obişnuinţă începe să apese mai mult, mai tare,

Zbârciturile capătă cute roşii lângă pielea atârnată

Faţa învechită îşi oglindeşte privirea,

O licărire se stinge.

Buze uscate se crapă lăsând în urmă sânge

Figura falsă substituită într-un tablou

Elementul zace pe o platformă,

Te creez cu o mână folosindu-mi imaginaţia

Te distrug la fel de uşor fără a-mi solicita intelectul

...dar nu are scop,

Şi tronezi absent, fără mişcare, pe un perete viu ce îşi schimbă culoarea

...verde, urăşti culoarea,

Aş prefera albastrul...

O calomnie, un eşec emancipat susţinut de opoziţie

Acum îţi spun să stai, gândeşte!

O fire absentă lăuntrică

Şi te pierzi printre critici sărind peste prăpăstii, fără să cazi

Figura mată cu chip pitoresc ce stai nemişcată, îţi ordon să zâmbeşti!

Ea rămâne nemişcată ironizându-mă indirect

Chip înmărmurit rămâi acelaşi,

mă priveşti cu scop blestemându-mă

să mă pierd în timp...

ŞAH MAT

Gândirea neprielnică analizată dintr-un colţ

devine povestea muritorilor de rând

Abisal îţi înalţi chipul

Voi fi clipa efemeră a dorinţei

Grotescul se naşte, trupul, carnea

...devine om

Pânza albă învelită în năframa izbândei se aşează peste goliciune

...acoperindu-l

Fantasme născute rostesc cuvintele pe care le cerşeşti cu ardoare,

cuvinte pe care le simţi

"Sunt o clipă efemeră ce păşeşte alene pe pământ".

Noianul de cuvinte

Masa imensă... stă într- un capăt

Privesc praful alb

Bobiţe de acid stau cimentate pe suprafaţa întinsă

Alb, negru

Negru, alb

Devin piese de şah

Se deplasează fiecare pentru a-şi crea destinul...

Un scop inerent îmi conduce ideea

Simt cum aripi îmi cresc

"Sunt nemuritor!"

Îmi conduc destinul printre aforisme,

Marşăluind pe un cal alb, o şosea pavată cu vicii

Prizonier in propria creaţie de măştii vii

Conştientizezi greşeala făcută, dar mergi pe acelaşi drum

Ireversibil piesele de şah cad

„Cine sunt eu?

Sunt un om... un simplu om..."


Autor: Diana Cristina Leucă
locul I la secţiunea Poezie laică, în cadrul concursului literar Doruri la Răsărit (poeziile din concurs)