JURNAL POETIC - 7 august 2009, A. Urma si Adrian Paparuz

JURNAL POETIC - 7 august 2009
Oferit astăzi de... A. Urma şi Adrian Păpăruz




Recurs la cuvinte....

  de A. Urma

Uneori rătăcim pe cărările drepte

Şi vrem să trăim în vârful de munte,

Necrescuţi în urcuş, în purtare neroşi,

De scara iubirii ce-o ducem cu noi...

Ne suflă în gânduri al secetei vânt,

Uităm că suntem locuiţi de cuvânt,

Cu limbă de clopot ne sună în minte,

Şi-auzul alintă sau colţii-i împlântă,

Suntem creatorii cuvintelor grele,

Un nume le dăm, ne-ncurcăm în ele

Şi-încă respirăm …ne mirăm în treacăt

De-a lor greutate , răpuşi n-am căzut.

Pe roată le tragem, punem pioneze,

Ne batem cu ele, fără să conteze

Înţelesul lor, la tarabă este de vânzare,

Negustori cu carul, marfă oarecare...

Şi-apoi, ne mirăm că n-avem putere,

Hrana e amară, litere stinghere,

N-am ales neghina de bobul de grâu,

De tresar străbunii în lanul pustiu,

Cu florile rupte, cu spini în cununi,

Curg tăcerii lacrimi adunate-n pumni.

Ai grijă copile când-napoi primeşti,

Hrană din cuvinte ... să nu te răneşti!

07.08.2009

Nud

de Adrian Păpăruz

 

dar tu erai goală

şi cuvintele ţi se scurgeau

pe bărbie

pe sâni

aproape nemestecate

erai goală

şi lumea se îmbulzea

să te umple

ca şi cum n-ai fi fost

sau poate tocmai de aceea

iar lacrimile ţi se învârteau

în jurul capului

ca un nimb sfidător

erai goală în mijlocul

celor plini de ei

ca o păpuşă

ca o lună

ca un pahar

şi sufletul tău gol

îmi sorbea

toate sentimentele

îngrămădindu-le aşa la un loc

ca într-o gaură neagră

aş fi putut muri

dar tu erai goală

pe piedestalul ochiului meu de sticlă

(şi oricum aş fi murit cu ochii deschişi)

         Albastru

de Adrian Păpăruz


mă tem şi acum de albastru

„eşti bolnav”zice doctorul

„eşti pierdut”spune prietenul

„e tâmpit” şuşotesc vecinii

mă tem şi  acum

pentru ce altceva mi-aş

pune ochelari de orb

când tu mă priveşti uimită

„eşti bolnav”

„eşti pierdut”

„e tâmpit”

doar tu ştii adevărul

sunt mort de dor de albastru

visată femeie

  de Adrian Păpăruz

prinde-mă

picioarele tale sunt mai lungi

cu câteva lacrimi

uimeşte-mă

cât de repede

poţi tu inventa ceva

cu care să mă ţii legat

de verdele ochiului tău drept

de căldura sânului stâng

hai

visată femeie

mirată poţi sa rămâi

cât de mult semănăm

dar fă-mă să cred

trebuie să cred

că eşti unică

Râd

 de Adrian Păpăruz

şi râd ca un nebun

sau poate nebunul din mine râde

cine ştie

cine mai ştie ce e nebunia

sau cine de cine râde

şi râd ca un nebun

sau întocmai bun

de sălbatica mea agonie

tu taci

o piatră vie

un gheţar

ori poate numai

disperare

şi râd şi râd de râsul meu

sau poate râde Dumnezeu

tu şi cu mine

eu fără tine

un cerc pătrat

minciună

păcat

Viaţa

  de Adrian Păpăruz

dar viaţa mergea înainte

cineva ar fi trebuit să  numere

clipele irosite

păcatele

speranţele

şi lacrimile s-ar fi putut

întoarce în ochi

dar viaţa mergea înainte

înaintea noastră

cineva ar fi trebuit

s-o oprească

şi să o trimită

înapoi spre începuturi

spre fericire