JURNAL POETIC - 4 august 2009, Diana Cristina Leuca si Luminita Scotnotis

03.08.2009

JURNAL POETIC - 4 august 2009
Oferit astăzi de... Diana Cristina Leucă şi Luminiţa Scotnotis

DESTINE

DIANA CRISTINA LEUCĂ

O vioară îşi ascunde visul printre iluzii.

Mereu voi fi altul, cu toate că în fiecare zi devin eu.

Sunt gândul neîndestulat al amintirii singulare.

Copil fiind am creat o realitate efemeră

Lumea trăia nelimitat…

Mergeam pe strada unde noaptea răsărea o lună plină

Cu timpul visul încerca să se îndepărteze

Agale îmi închinam sufletul, spre timpuriul ruginei unui gând,

Speram ca într-o zi să pot atinge, să pot crea.

O săgeată se înalţă spre ceruri lăsând în urmă un nimic

Nimicul meu e fără margini, unde deghizarea e iluzorie,

Întrebări fără răspuns la care ajung

O emoţie mă cuprinde,

Vrea să se reverse peste tot ce am creat cu truda glaciară,

Îmi stăpânesc voinţa…s unt eu, sunt tu, sunt noi

Destinaţia mea rămâne sunt semnul definitiv al indeciziei,

Frământarea absurdă a minţii destinde culori nedesluşite… aureole,

Magnetic, radiaţii stelare învăluie universul creat,

Suspine agitate, trepidează nestatornicia,

Comete se aruncă zănatec …

cu braţe întinse înfioară amurgul tremurat,

Violet, auriu… si devine roşiatic sub valul cenuşiu al boltei cereşti

Uniform, se extinde întunericul comprimând esenţa…

îndrumarea urmată de cheia dorinţei

Într-un univers paralel lipsit de tăinuire,

Oameni creaţi, cu ochii febrili de nasturi,

Chipuri pătate gălbui cu mâini întoarse, cu picioare strâmbe

Păşesc apăsat pe drumul nefinisat privind în lături,

şi strâng aidoma… pietre...

Fii ai luminii

de Luminiţa Scotnotis

Alei de scântei păşi-vor spre muguri stingheri.
Vitrina timpului, octave-nălţând,
o rugăciune suspendată-n gheţari,
în cimitirul blând din mijlocul satului,
vizând demult o icoană sumbră de sfânt,
îndreaptă priviri către Marele Troc:
un schimb de lumini, de culori...

Crisalida timpului se aşterne la iad
unde fraţii luminii stropesc plini de ei
adăpând petale cu verde şi-albastru
şi prostesc pe Adam cu fâşii de hârtii.

Şi dacă prin reflecţia ferestrelor
aripi frânte pătrunde-vor târziu,
mai pot zâmbi măcar pentru o clipă.

Nu sunt aripi de zbor către înalt
ci dinspre adânc spre lumea mea:
spre lumea-n care eu încă mai pot,
aer de după ploi, să respir adormind.
Şi dacă cioburi de reflecţii aduna-veţi
voi şti că exist undeva aşteptând.

Cortina de piatră

de Luminiţa Scotnotis

Peste catedrala de beton
Trec corăbii de fracţii amare
Şi libelule călare pe tiranozauri.
S-au oprit pentru ultima rugăciune.

Sâmbătă s-a decis preschimbarea:
Un ceas de început al săptămânii.
Căci bule de plumb se trudesc
Să-nrobeasc-al gândirii cârmaci.

Pantofii băbeşti cotropesc scârţâind
Ce veşnic menit era slobod şi simplu
Şi-o singură zi mai desparte speranţa de moarte:
Busuiocul stropeşte enigma pe drumuri păgâne.

Bolovani miruiesc dinozauri
Şi fereastra uitată de neamuri,
O pictură de luni câte şase,
Arată lumina de foc
Respirând necurate priviri...
Şi vederea mă lasă.

O haină bătută în pietre mai scumpe
Greu mai atârnă pe umeri ca noi.
Pe toţi i-a ucis vânătoarea
Iar îngeri ascunşi nasc îngeri pe ţărm.

Sâmbetele merg pe litere pradă
Dar metafora-mi rămâne judecată.