JURNAL POETIC - 2 august 2009, Valentina Becart

JURNAL POETIC - 2 august 2009
Oferit astăzi de... Valentina Becart



Cuvinte învechite

Înstrăinat mi-e cuvântul

abia aşternut pe hârtie

şi altul se smulge din tăcere

aruncându-se – ca-ntr-un carusel

în vârtejul timpului…

Şi lumina smerită

mângâie mâna

ce promite gândului

 împovărat de zboruri şi iubire

vise tainice, îngemănate cu focul

ce vor întâmpina liniştea severă

a dimineţii

cu surâsul dăltuit – ca o floare

pe buzele-i rănite…

E ora sentinţei…

La masa de scris

cărturarul

purtând pe chip – măreţia tăcerii

 cu greu îşi ridică privirea obosită

de pe hârtia îngălbenită

de timp… şi singurătate…

şi cu mână trandafirie

mai şterge o literă decolorată

ce-i răscoleşte arsura

din sufletul stins…

… suflet – aprins pentru o clipă

de chemarea tremurată a luminii

panicată

de strigătul sfâşietor al amurgului

amurgului…

                    din ciclul (poeme becartiene)

Sirenele pregătesc cântece pentru începători...


Ancorată la ţărm…
lotca leagănă – serafice vise –
stelele s-au strâns laolaltă
spălându-ţi trupul
în pulbere argintată…

... vei fi dăruit sorţii – doar o singură dată!

Lotca aşteaptă…
valurile suspină, visând pe cel chemat –
nisipul sună a cântec
sub pasul lui uşor
uşor… ca un fluture speriat de zbor…

Largul priveşte răbdător
la „marea aventură”
a celui născut om
fără vrere –
făgăduit în taină de zei
apelor curgătoare, vântului
nemiloasei furtuni şi pământului…

Şi iată-l…
vâslind spre miazănoapte…
cu greu
scăpând de pânda adâncului
şi cu ochi dureros… cătând în depărtare
- ţărmul promis –
şi lumina adevărului
ce l-a osândit
la zadarnica trudă a „întoarcerii” –
în care
ca un biet muritor
a crezut…
…………………..

… Şi stelele s-au strâns laolaltă
undeva la capătul lumii
pe-un ţărm străin şi-ntunecat…
cu râvnă, credinţă
şi iubire căutat
de cel
a cărui trup de ne-recunoscut –
în pulbere argintată
e spălat
spre a renaşte curat
curat…

(din ciclul poeme becartiene)
....................................



Nicio lacrimă... pe drumul stelelor căzătoare


Ieri,
când zorii îşi deschideau,
leneş şi surâzator, pleoapele,
m-am privit în oglinda din perete...
oglindă slab luminată,
şi am zărit – ca o închipuire, ca o fantasmă,
o stea,
stea ce strălucea mirific în cădere...

...o ştiam de undeva!
aceeaşi lacrimă
ascunsă cu grijă
sub masca unui zâmbet,
uşor ironic,
cunoscut dintotdeauna...
o lacri...

...nu! nicio lacrimă
nu voi risipi
pe drumul stelelor căzătoare...
am întins mâna – dintr-o dorinţă neştiută,
să-i curm suferinţa
cât timp încă mai strălucea...

...o! acea strălucire
reflectată de atâtea ori
în privirea mea!
privire...
ce-şi închidea pleoapele – a resemnare...
în faţa zorilor,
ce-şi spălau chipul
în pulbere de stele
pulbere de stele...

din ciclul (poeme becartiene)