JURNAL POETIC - 29 iulie 2009, Emil Iliescu si Valentina Becart

29 Juillet 2009, 07:38am

Publié par Mirela

JURNAL POETIC - 29 iulie 2009
Oferit astăzi de... Emil Iliescu şi Valentina Becart

Metamorfoză

de Emil Iliescu

În ieslea cerului
Îngenunchează nori cu ugerele pline
Tristeţea picură din osul Domnului
Topind trecutul ce se plânge-n mine
Rechem un anotimp fugar
Mă ninge şi mă plouă deodată
Se pierd trecute zilele din calendar
Şi mă-nconjoară ca pe-o cetate îndelung asediată
Mirosuri vii mă trag în somn
Să nălucesc văpăi de soare stins şi lună plină
Din trupul zilei împuşcat
Rup câinii nopţii bucăţi de dor, fără de milă
Şi când se satură într-un târziu
Purtând în ochi luceferi de alabastru
Încep să-nfulece hulpav şi crud
Merindele de amintiri din mine
Lăsându-mă sărac şi îngheţat - un tainic astru

Inima mea e o rană

de Emil Iliescu

Viaţa noastră-i bocet în pântecul urgiei
Cocon de neputinţă, copac bolnav de fum
Hieratică durere, mireasmă de-ntuneric
Troiţă abandonată în trupuri de morminte, ce numele ne-ascund
Prin carnea noastră stearpă scoarţa de sânge urcă
În zările bolnave cu creştetu-n furtuni
Îndoliate cetini ard pe obrazul vremii
Inelul de logodnă pe tâmple zace-n scrum
Tu, pasăre de ceară, prietena minciunii,
Amanta clipei fade, flacără în ninsori,
Degeaba-mi ceri iertare, inima mea-i o rană
Ce nu-şi găseşte trupul
În ora prea bătrână căzută în genunchi.

Nu mă arunca... în vâltoarea poemelor

de Valentina Becart

Zideşte-mă

în adâncul Creaţiei Tale

nu mă lăsa privirii - iluzorie pată...

trupu-mi fragil va fi mărturie grăitoare

a păcatului

şi a trecerii invincibile spre ţintirim...

Lasă-mă

ne-făcutului

ne-lumescului

să rătăcesc - lumină molatică

prin Grădinile Tale

neviciate de gând...

În nopţile

începutului de lume -

tăcerile,

ce nu-şi cunosc rostirea, tânguirea,

să-mi fie pavăză şi aşternut...

Nu vreau

să ridic din cuvinte... altare păgâne

unde lacrima încătuşată

va fi un pumnal

strecurat în provocarea căutărilor

sterile...

Nu mă arunca

în vâltoarea poemelor

ce-aşteaptă să-mi sfâşie sufletul

captiv - deschiderii orgolioase

spre beatitudinea nemuririi...

... înfrigurate ore

vor bate la porţi închise

până când... semnul ne-rostitei întrebări

va rămâne încrustat în paşi melancolici

şi culori ţipătoare

purtate de fluturi...

Zideşte-mă

în adâncul Creaţiei Tale

să-ţi fiu eu - muză şi flacără albastră -

ce-ţi vor sta de veghe

ca o blândă alinare

în nopţile de căutare...

prin neantul identificării

cu fragilitatea gândului întrupat,

întrupat...

din ciclul (poeme becartiene)

............................................

Din grădina Ta -
de Valentina Becart

Din grădina Ta -

Iau în pumni - un bulgăre de pământ.

Şi-l frământ... şi-l răscolesc

Poate găsesc ca o întâmplare,

Urme de dor... urme de vis...

Răni ascunse - in tăcerea-i întunecată.

Mi-l apropii de obrazul fierbinte

Şi, lama unui rece fior...

Îmi străbate trupul şi inima-mi pulsând...

Şi deodată... o simt crescând -

Ca şi cum

O altă inimă - adormită demult,

Caută adăpost -

În sângele meu

Şi-n lutul în care

Focul vieţii - arde nestingherit!

Ascult... cu toate simţurile

Ancorate-n trecut.

Un suflet rătăcit -

Mâinile-şi întinde spre mine

Ca-ntr-un vis!

Mi s-a părut... că-n pieptu-mi ...

Două inimi s-au contopit.

Nu! Sigur nu-i vis!

Şi lacrimi ...

Dintr-un izvor ce mi-e străin -

Curg ca o ploaie de vară,

În pumnii - în care am strâns cu durere,

Un bulgăre de pământ...

Ţărâna din care...

Toate comorile s-au cernut -

Căutându-Ţi mâinile

Pentru altă chemare

Şi-un alt vis... ce-aşteaptă

Suflarea-ţi de Viaţă.

.............

În "grădina Ta" aurul străluci-va,

În mănunchiuri de gânduri curate!

......................

Suflet necântat -

de Valentina Becart

Sunt cântec

lumină şi culoare,

izvorâte

din sunet

de clapă.

Vibrez a mare...

a ţărm însorit,

val pătimaş,

flacără ce urcă

cu fiecare notă

curgătoare.

Lumina vibrează...

melodios fior - urcă spre zări

şi-n cânt senin,

zarea-mbrăţişează.

Stropi de albastru

cad lin

pe sufletu-mi

sihastru.

Vânt rătăcit...

inima-i hoinară

a tresărit

de vraja cântului.

Izvor curat

curgând

când lin, agale,

când pătimaş,

stârnind furtuni

ce şi-au găsit

sălaş,

în suflet necântat -

neiubit

sunet albastru,

albastru... uitat!

Commenter cet article