DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE RELIGIOASĂ
Concurent nr. 56, Gavriil Stiharul
Ruga tainică a sufletului neprihănit
|
Gavriil Stiharul, Tema "Chemări" |
Rugăciune pentru ocrotire
![]() lemnule preadulce, pavăza credinţei, arma biruinţei, vino azi pe cale să-ţi dau închinare: cu dreapta la frunte, spre plete cărunte, cu dreapta la stele, să culeg din ele, să semăn cu vise, ogoare întinse. Şi vino, minune, să-ţi spun rugăciune, să o duci la Domnul, când biruie somnul. Tu, pom ce-nfloreşte şi în mine creşte, şi nu treci prin toamnă dezbrăcat de haină, pom ce veşnic arde, îmbrăcat în roade, ce-n cuiburi cunună cântările sună, lemn ales de Domnul să-mi biruie somnul, mai vino înflorit cu nopţi de mai sfinţit, chip de iasomie, floare de Marie. Tu, cinstită cruce, lemnule preadulce, către ceruri scară, palmele-mi coboară şi iarăşi se suie prin cristice cuie. La capăt de patimi ceru-i chin şi lacrimi şi plânge Fecioară că uscată-i vara, şi udă pământul, şi lemnul preasfântul îi soarbe durerea, se-ntoarce puterea şi care putere, ca o mângâiere, să fie cu tine prin Domnul, creştine ! Amin. |
Gavriil Stiharul, Tema "Chemări" |
Eu sunt polenul din cuvinte...
|
Gavriil Stiharul, Tema "Eternitate" |
ana 31/07/2009 07:46
gina bicazan 27/07/2009 20:16
alex 26/07/2009 10:07
Petru Blaj 25/07/2009 13:24
lumy 23/07/2009 20:35