Blog Mirela Șova

Eros şi Tanathos

Moartea-i o elucubraţie

Căci în profunzime de priveşti

Nu vei găsi nicio construcţie

Ci doar ce-ţi doreşti.

Niciun zid şi nicio cărare,

Nu-ţi arată pe unde să păşeşti;

Şi te gândeşti la gândiri amare,

Iar apoi nu-ţi mai rămâne ce să iubeşti:

 

- Ai avut acel suflet minunat

Ce te făcea să creezi forme...

- Dar demult pierdut şi plecat

Am învăţat să port costume...

- Iar uniformele-ţi sunt aplaudate

Căci croitor ţi-e cerul.

- Doar piesele îmi sunt întunecate

Căci mort îmi este visul.

- Atunci tu ce trăieşti?

Ai oare un talisman încoronat?

- Cine iubeşte,trăieşte.

Iar eu nu ştiu cuvântul fermecat.

Căci amorul nu-ţi dă voie să creezi

Şi îţi fură şi lumea, şi ecoul!

Nirvana

Motto: "Te iubesc şi te voi iubi toată viaţa, iar dacă şi după moarte oamenii iubesc, atunci te voi iubi pentru totdeauna. " (Dante Alighieri)

 

Mă înfrânge doar durerea mea...

Nu mai vreau să pot să mă trezesc.

Mor speranţele ce-mi dădeau suflarea...

Sufletu-mi închin unui solitar palat regesc.

Am părăsit pentru veci dragostea...

Nu mai vreau iubirea s-o cerşesc.

Şterg de praf în vis crucile vesele...

Cad stelele şi pe mine se prăbuşesc

În pământ se scufundă toate casele;

Şi înfloriţii tei zâmbind se ofilesc.

Trandafirii se întind şi-mi strâng oasele

Şi-n mare le aruncă de putrezesc.

Mă trezesc înconjurată de serafimi;

Falnici chipuri mă păzesc.

Mă ridic să plec pe ştiutele cărări...

E mult fum şi neştiute lumini mă privesc;

Vin, se duc şi vin şi se duc spre depărtări...

Am renăscut căci te-am regăsit îmi şoptesc.

Zadarnic...

Motto: "Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decât acela pe care e chemat să meargă." (Nicolae Iorga)

Astrul puternic strălucitor

lasă perdeaua să cadă

Şi să acopere litera din coadă -

care ar deschide inelul salvator.

Şi, liniştea eternă se întinde

ca lava rece şi pură

Pe muntele vindecător ce fură

dureri, amintiri şi păcate de oriunde.

Arde totul în calea-i ca o harpă

şi, fumul - cavaler al memoriei ne oferă

Un drum alb spre nestatornica soartă amară -

În atingerea smirnei din treaptă.

Dar noaptea ca o nouă taină se întinde -

Pe antica înfloritoare placă -

ca un curcubeu şi se încarcă

Cu parfumul stelelor ce le aprinde.

Luna răsare mândră şi aurie

pe bolta ce păstrează cu mândrie

În braţele sale, părintesc,

ucenicii falnici - licuricii ce plutesc.

Iar ei cu putere luminează

crucile albe şi mohorâte -

Din cimitirele de sus coborâte -

ale epigoniilor ce pasiuni creează.

Ceaţa - înger al morţii se ridică

lăsând nepăzită o comoară

A unei lumi ce stă să moară

Din cauza a prea multă crică.

Un pumnal negru sparge lacătul...

comoara se lasă admirată.

Şi lumea-mi pare dărâmată:

zadarnic, eu încerc să prind soldatul

A cărui umbră-mi fură truda de o viaţă;

paşii fantomatici transformă-n pulbere

Mâna tocită de a pământului cuprindere.

Răsplata-mi: o existenţă fără speranţă.