Concurent nr. 44 / Andreea Gorun / sectiunea POEZIE LAICA

Rugăciune solară

Uff... câtă căldură în luna asta coaptă bine şi rumenită,

Pielea mă arde ca un cojoc de jar încins.

Într-un căuş de lut stă sufletul meu stins.

Şi se topesc şi norii, curg şiroaie de vapori la vale,

Cerul fumegă în disperare.

Din ochi îmi curg ciorchini-mărgăritare.

Mi-e frică să nu se caşte pământul

Şi să mă-nghită cu gura lui imensă şi coclită.

Îmi cern nefericirea printr-o sită.

Cu săgeţi otrăvite sunt împunsă

Din ce în ce mai multe, mai fierbinţi.

Îmi ies din minţi; deloc cuminţi

Sunt gândurile mele.

Solar hilar,

Bolnav de har,

Te-ndopi cu jar,

Eşti cam hoinar;

Eu vreau un dar...

Dă-mi suflet iar! 

Gânduri înnorate

La capătul cerului, norii fac cale întoarsă.

Vagoane întregi de vată se dau peste cap,

Şi îşi schimbă haina luminoasă

Cu una cenuşie, mată şi groasă.

Norii se răzgândesc, nu le place să fie anoşti

Vor şi ei să evolueze,

Îşi prezintă lacom şi înfumurat

Veşmântul proaspăt spălat.

Nebunii de ei, de atâta mândrie

Nu văd că sunt întunecaţi şi neplăcut de gri

Afişează un zâmbet semeţ

De parcă hainele lor sunt de preţ.

Când se mânie că nimeni nu-i bagă în seamă

Tună, clocotesc şi zbiară

Vor în acest fel să se răzbune

Şi încep să se adune,

Se revoltă, se necăjesc

Îşi năpustesc stropii mari şi grei

Asupra tuturor care le ies în cale

Vor să vadă lacrimi cum curg  la vale.

Dar iată că pătrunde prin norii cei trufaşi

O rază plăpândă ca un puf de păpădie

Şi e de-ajuns să-mprăştie covorul de-ntuneric

Iar cerul etalează...din nou albastrul său feeric.

Nu vă lăsaţi cuprinşi de disperare

Din cauza unui nour de furtună.

Doar cu o rază de speranţă

Se face iarăşi vreme bună.

Zeu derizoriu

Mă-mbie cu un răsfăţat surâs

Să-i aduc în suflet primăvara.

- Biet suflet, sunt decât un astru

Mai sus de cerul cel albastru.

Îmi cere să-i prefac un vis

În praf şi pulbere de stele.

- O, drag copil, nu sunt de stele faur

Nici măcar peştişor de aur.

 Mă cheamă să-i rămân aproape

În vise să-i pătrund.

- Sărman hoinar, visele-s vânt,

Eu sunt în cer, tu pe pământ.

M-alintă şi-mi şopteşte blând

Să-l mângâi toată viaţa.

- Scump muritor, eu ard de dor

Să fiu din nou un zeu

Şi să se-nchine-n faţa mea cu toţii

Dar nu mai sunt ce-am fost...

Acum pălesc la prima adiere dureroasă-a nopţii.