Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Concurent nr. 21 / Synthia Albulescu / sectiunea POEZIE RELIGIOASA

24 Juin 2009, 17:10pm

Publié par Mirela


DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE RELIGIOASĂ

Concurent nr. 21, Synthia Albulescu
(myspace.com/mesynthia)


 

Secvenţe dintr-o noapte de Crăciun

 


M-am dus la un boutique

din colţul străzii

să-mi iau Pepsi şi Winterfresh,

dar vânzătorul mi-a spus

că nu mai are în rafturi

decât smirnă, tămâie şi nard...

Am ieşit pe uşă afară, în bezna

ce semăna cu plânsul

şi scrâşnirea dinţilor,

dar tocmai atunci

s-a ivit o stea

care m-a condus până-n scara blocului

unde trei magi

m-au salutat reverenţios.

Am ridicat ochii

spre camera mea de la etajul întâi,

care părea un staul părăsit

şi am văzut că din balcon

cineva-mi făcea semne prietenoase,

în timp ce glasul Său

ca o adiere sau ca un susur blând,

ca al nimănui altcineva,

se răspândea în întreg Universul :

"Pace vouă în cer şi pe pământ!"

  Synthia Albulescu (Tema: "Eternitate")



 

Mâinile Tale


  


                                               N-am întins sub picioarele Tale covoare scumpe,

                                               dar Tu ai păşit pe covoare de ape

                                               şi ai călcat peste moarte...

                                               Nici fruntea nu Ţi-am împodobit-o cu aur,

                                               ci Ţi-am încoronat-o doar cu nişte spini blestemaţi,

                                               deşi Tu eşti regele cerurilor, regele regilor.

                                               Mâinile Tale sfinte au făcut tot ce e bun!

                                               Au zămislit lumea, cu vieţuitoare şi cu oameni

                                               şi au aşezat luminătorii la locul lor,

                                               au vindecat orbii, slăbănogii şi leproşii,

                                               au biruit moartea şi m-au săpat în palmele lor.

                                               Las viaţa mea în mâinile Tale,

                                               pe care o să Le acopăr cu sărutări,

                                               atunci când, în veşnicie,

                                               ne vom plimba împreună,

                                               în răcoarea dimineţii,

                                               prin grădinile raiului.

  Synthia Albulescu (Tema: "Eternitate")



 

Despre o plecare

 

 

Rău de lume,

rău de mine,

rău de rău,

mi-a îmbătrânit ţărâna

şi-mi atârnă pasul greu-

cum să mai găsesc fântâna

lacrimei lui Dumnezeu?

Cu durerile pe umăr

umbra drumurilor număr

când mă târ spre mâna albă

de minuni neîntâmplate.

Buzele mele amare

de sărut muşcat de fiare

cum să-atingă,

cum să soarbă

ciutura-I cu bunătate?

Mi se face a pustiu

mi se face a urât,

mi se face a târziu,

Doamne, graiul meu e slut,

şi-n vedere-mi bate piatra,

şi mi-e sângele zăgaz

sufletului tras pe roata

clipei ce nu-mi dă răgaz.

Dor de dus,

dor de ducă,

dor de dor,

se roagă să-mi fie mire

într-o lungă repetare

strigătul stelei Alcoor

şi-mi cobeşte a plecare...

  Synthia Albulescu (Tema: "Chemări")



 

Organizator:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article
A
15
Répondre
P
Acord cu placere 20 puncte conc.nr21
Répondre
L
5
Répondre
L
21 de puncte<br /> Felicitari!
Répondre
C
1
Répondre