Blog Mirela Șova

Cheile împărăţiei zilnice

De câte ori!, pe aceste străzi

Proaspăt stropite cu nefiinţa sorilor însetaţi,

Da, de câte ori nu s-au plimbat

Efemerele care de foc, fugărindu-se într-o cursă

Înălţătoare, tăcută.

De câte ori! câte un trecător

Prea devreme trezit din ale sale tainici odihne

Aruncat de nevoi pe pavajele acestea strălucitoare

Nu şi-a ferit ochii de prea puternică

Emisie de radiaţie fotonică.

De câte ori! veneau din uitare

Cu chipul luminat şi palma moale

De câte ori nu alergau ele, cu părul despletit

Ale oamenilor nepreţuite fecioare.

De câte ori! clădirile mute ale acestui oraş

N-au vrut bucuria să şi-o strige

În faţa acestui miracol, reîntors la origini,

Cuprinzător şi plin de sine, strigă, frige!

Licitaţii etereale

Nouă mii de zile-am aşteptat, plin de tăcere

Ca micile vedenii s-alunece-n durere,

Ca lumea lor în mii de diamante să desfacă

Ceea ce niciun Cezar n-a reuşit să tragă

Laolaltă.

Un mic pupitru, instrument de plăcere

Pentru filistinul care numai dreptu-şi cere,

Un ciocănel, doar aste două-s materiale,

Restul sălii de spumă e plină ochi şi dinte

Cu prezenţe impersonale.

Uneori, ciocanul cade, murmure-nfioară

Atmosfera surdă şi oarbă la

Omniprezenta lume exterioară,

Gândurile cad şi ele

Domino cu fructe de mare şi alte nenumărate,

Pline de infinite, cartonate distracţii, castele.

Alteori dispare de pe scena largă

Câte un actor involuntar, cu a lui desagă

Plină, după caz, cu noua lui comoară

Peste mări şi alte spinări

Fie că vrei o spinare aspră, ridată, de elefant

Cald să-ţi ţie,

Fie c-ai vrea pe un tobogan de girafă

Praful să-l ridici în vreme ce o vafă

Plină de caramel pe buze urcă,

Fie ce-o fi, acum a venit vremea,

Cu un pas să-ncepi mare călătorie

Spre casa de la capătul lumii, unde

Nimeni nu te-aşteaptă, toţi vor s-ajungă.

Oh, ce cale lungă!