căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
DORURI LA RĂSĂRIT
Ediţia a III-a, iunie - august 2009, secţiunea POEZIE LAICĂ
Concurent nr. 17, Sebastian Bogdan Filipescu
Contemporan
gând ce nu mai e mut, cuvintele zboară... oamenii mestecă vocale, scuipă consoane şi înghit alţi oameni prinşi în capcane.
Priviri ard ochi ce nu se mai închid, şi ascult, dincolo de gard un alt ritual.
Niciodată măştile nu se termină, şi toţi au o vină când ascund o Lumină.
Vorbe moi în oameni goi... |
Sebastian Bogdan Filipescu (Tema: "Flori de cactus") |
Contur
Moto: „Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă arzând-o." (Nicolae Iorga)
Alei lungi, alei curbate Singure printre copaci dispar, N-au nici urmă de picior hoinar Alei lungi, alei curbate.
Băncile de pe alei au lacrimi iar... Cu frunze mari, cu frunze mici Copacii tremură de-un gând cu jar, Scârţâind coroanele-n zadar Cu frunze mari, cu frunze mici.
Băncile de pe alei au glas amar...
Şi florile de acolo, cu florile de aici Pe alei lungi, alei curbate, Cu frunze mari, cu frunze mici Nu mai înveselesc privirile nevinovate.
Băncile de pe alei cad iar... |
Sebastian Bogdan Filipescu (Tema: "Hibrid") |
În marea de cuvinte
Expir... Totul e banal, Sau anormal... Aştern gânduri, Peste rânduri, Ochii îi deschid Doar ca să-i închid... E două Şi plouă, Rătăcesc în jur, Totul e obscur... E prea mult, Dar ascult. Şi lumea minte, minte
În marea de cuvinte... |
Sebastian Bogdan Filipescu (Tema: "Flori de cactus") |