Concurent nr. 17 / Sebastian Bogdan Filipescu / sectiunea POEZIE LAICA

Contemporan

Vânt fluierând

gând ce nu mai e mut,

cuvintele zboară...

oamenii mestecă vocale,

scuipă consoane

şi înghit

alţi oameni

prinşi în capcane.

Priviri ard

ochi ce nu se mai închid,

şi ascult,

dincolo de gard

un alt ritual.

Niciodată

măştile nu se termină,

şi toţi au o vină

când ascund

o Lumină.

Vorbe moi în oameni goi...

Contur

Moto: „Sunt lacrimi aşa de grele şi de fierbinţi încât ochii nu le pot plânge;

 ele zac în inimă arzând-o." (Nicolae Iorga)

Alei lungi, alei curbate

Singure printre copaci dispar,

N-au nici urmă de picior hoinar

Alei lungi, alei curbate.

Băncile de pe alei au lacrimi iar...

Cu frunze mari, cu frunze mici

Copacii tremură de-un gând cu jar,

Scârţâind coroanele-n zadar

Cu frunze mari, cu frunze mici.

Băncile de pe alei au glas amar...

Şi florile de acolo, cu florile de aici

Pe alei lungi, alei curbate,

Cu frunze mari, cu frunze mici

Nu mai înveselesc privirile nevinovate.

Băncile de pe alei cad iar...

În marea de cuvinte

Inspir,

Expir...

Totul e banal,

Sau anormal...

Aştern gânduri,

Peste rânduri,

Ochii îi deschid

Doar ca să-i închid...

E două

Şi plouă,

Rătăcesc în jur,

Totul e obscur...

E prea mult,

Dar ascult.

Şi lumea minte, minte

În marea de cuvinte...