O, Răstignitul meu Hristoase... (De-ale oamenilor care nu sunt - încă - dumnezei)

4 Juin 2009, 17:28pm

Publié par Mirela

O, Răstignitul meu Hristoase...
(De-ale oamenilor care nu sunt - încă - dumnezei)

Necazuri.

Cârteli.

Plângeri.

Împotriviri.

Întrebări.

Nedumeriri.

Deziluzii.

Necazuri...

Deh, de-ale oamenilor. (De-ale oamenilor care nu sunt - încă - dumnezei. Ce să-i faci, încă nu suntem. Dar trăim, clipim, respirăm, aşa că speranţă este - mai putem fi!)

De ce ne vin necazurile?

Răspunsurile sunt multiple, le ştim în parte: pentru păcatele noastre, ca şi consecinţe ale unor decizii greşite; din senin, ca încercări...; spre întărire, dacă le biruim prin răbdare şi îndelungă răbdare... Mai este unul, clar, cel mai clar cumva: pentru că Dumnezeu ştie că putem mai mult, şi nu ne lasă, nu, să ne oprim la un „nivel"... stabilit de noi, după mintea noastră.

În general, El nu ne lasă deloc să stagnăm. Să creştem duhovniceşte, da! Şi ne trimite necazurile, spre ajutor. Pentru că se poate mai mult, şi nu ne trimite niciodată mai mult decât se poate. „Vă ajunge harul Meu", citeam undeva, la Sfinţi, despre un răspuns dat de Dumnezeu cuiva aflat la ananghie. „Vă ajunge să cereţi harul Meu", cel revărsat în lume de la Cincizecime - când Dumnezeu ne-a îmbrăţişat în mod deplin.

Necazuri...

Oftăm - pentru că nu ştim cât de bune sunt necazurile, dacă le întâmpinăm lăsându-ne în mâinile lui Dumnezeu. El vrea să ne facă dumnezei şi noi nu pricepem.

Treptat, oftatul se transformă în rugăciune, iar roadele rugăciunii... se arată şi ele, la vremea lor.

„Doamne, Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletului meu, mărturisesc înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit şi ai luat moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe şi cu fărădelegile mele cele rele. De aceea mă rog bunătăţii Tale celei nemărginite, ca să mă faci şi pe mine părtaş sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni şi morţii Tale celei de viaţă făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc, prin darul Tău, să câştig şi eu asemenea Ţie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă pururea cu aceeaşi putere şi răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulţumitorii evrei.

De aceea, întăreşte-mă, Doamne, ca să pot ridica cu bucurie de astăzi înainte Crucea Ta cu deplină pocăinţă, întristarea morţii Tale să o simt, precum au simţit-o preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi şi mironosiţele femei.

Şi-mi înviază simţirile mele cele sufleteşti, ca să cunoască moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut şi zidirile cele neînsufleţite, care s-au mişcat la răstignirea Ta; cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi, rugându-Ţi-se, l-ai primit în rai.

Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, darul Tău, precum ai dat atunci aceluia, şi iartă păcatele mele pentru sfintele Tale patimi, şi mă primeşte prin pocăinţă împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti. Asemenea fă cu toţi creştinii, vii şi morţi, precum se roagă Ţie în toate zilele sfânta Biserică şi le lasă lor toate păcatele şi-i învredniceşte pe ei de împărăţia Ta şi să vadă lumina Ta şi să mărească slava Ta. Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi zic către dânsa: slavă ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus ţintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare ce ai sfărâmat uşile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis uşa raiului. Mă bucur şi eu, pentru că văd pe vrăjmaşii tăi surpaţi jos, iar pe creştinii ce ţi se închină înarmaţi cu puterea ta.

O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri şi necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristosul meu că este ridicat pe ea? Cum să-mi pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul meu că le iubeşte şi le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste? Ruşine-mi este, cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul şi gândul meu cel rău, sau pentru sărăcia şi bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să mă apropie mai mult de El; pentru ca să-L slăvesc şi să mă pedepsesc în această viaţă pentru binele meu, pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru împărăţia Lui cea veşnică.

Şi de vreme ce este aşa, înmulţeşte-mi, Doamne, ostenelile, ispitele şi durerile, dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti şi răbdarea şi puterea, ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla. Pentru că recunosc că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, rău de nu mă vei preface în bun, pierdut de nu mă vei ierta, rob de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi dumnezeiasca Ta putere şi cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

(Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Sfintei Cruci)

Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article

iustin

17/07/2009 02:16

Nota 20

Répondre