Intamplare cu talc - Cine a gonit lacustele?

3 Juin 2009, 12:36pm

Publié par Mirela

Întâmplare cu tâlc - Cine a gonit lăcustele?

Citeam într-o carte ortodoxă despre următoarea întâmplare: o bătrână a avut un vis cu Maica Domnului, care i-a dezvăluit cum pot scăpa localnicii de lăcustele care le invadaseră grădinile şi livezile. Şi anume, să se facă o procesiune cu Icoana Preacuratei, în zona aceea, că lăcustele se vor ridica singure în nor şi se vor arunca în mare.

Bătrâna, foarte evlavioasă, femeie simplă, a povestit preotului satului şi sătenilor. Aceştia au crezut cuvintele ei, fiind mânaţi şi de disperarea de a nu afla niciun leac pentru invazia respectivă, dar şi de nădejdea în Dumnezeu şi în mila Maicii Sale.

Aşa că s-a făcut procesiunea... Exact cum spusese şi bătrâna, lăcustele s-au adunat în stol şi s-au aruncat singure în apa mării, care le-a adus la mal, înecate.

De-abia de aici începe tâlcul.

Pentru că oamenii n-au înţeles în totalitate minunea (cum era de aşteptat).

Şi anume, după scăparea de lăcuste, ei au dorit să mulţumească Maicii Domnului, dar şi bătrânei. Aşadar, i-au cumpărat haine noi şi scumpe acelei femei care avusese visul şi au scos iar Icoana în procesiune. Pe bătrână au pus-o în fruntea procesiunii, ca semn de cinstire. Numai că... Icoana a devenit brusc foarte grea şi nu a mai putut fi urnită. Întrebarea mulţimii: de ce, că doar era o procesiune de mulţumire către Maica Domnului!

Tot bătrânica şi-a dat seama şi le-a spus:

- Mamă, aţi greşit că m-aţi cinstit pe mine şi m-aţi pus în frunte, că Maica Domnului trebuie cinstită prima, ea a săvârşit minunea, eu doar am vestit dorinţa dânsei!

Femeia s-a dus acasă, s-a schimbat în hainele ei sărmane iar în fruntea procesiunii a mers... fără să mai opună rezistenţă, Icoana.

Aşadar... de câte ori nu greşim şi noi la fel, când mulţumim mai mult oamenilor decât lui Dumnezeu, Maicii Sale şi Sfinţilor, care lucrează nevăzut şi conlucrează la mântuirea noastră. Evident, nu trebuie să fim nerecunoscători, dar nici să uităm de Cel Care Poartă de grijă cu adevărat, pe deplin, neîncetat, cu iubire desăvârşită, de Dumnezeul nostru, neacordându-I cumva, din nebăgare de seamă, Lui, întâietatea răspunsului nostru de mulţumire, Lui şi apoi Sfinţilor Bisericii şi Sfinţilor Îngeri. Şi apoi, desigur, după datorie, tuturor binefăcătorilor noştri pe care îi ştim, din această lume.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article

iustin

17/07/2009 02:14

Nota 21

Répondre