căutări, întâmpinări, întâlniri la răscrucea cuvintelor
„Suntem creştin-ortodocşi, persoane care în timpul liber preferăm să facem ceva frumos pentru generaţiile care vin după
noi."
Flora Mărgărit Stănescu
Nu pot face jurământ
Ninge floarea mărului,
peste fruntea mea plecată,
cer iertare Domnului,
pentru mintea-mi întinată.
Pentru multele greşeli
şi uitarea mea de toate,
pentru gravele-ndoieli,
şi mulţimea de păcate.
Las fierbinţi lacrimi să curgă,
nu le-am mai simţit de mult,
şi cu jale-nalţ o rugă,
nu pot face jurământ...
Doamne! Ce-mi cunoşti amarul,
îmi ştii doruri şi nevoi,
iar mi s-a umplut paharul,
de când nu mai suntem doi.
Plânge cerul
Îşi plânge cerul tristeţea
În ploaia măruntă de sus,
Că nu reuşim să vedem frumuseţea,
Ce ne-a pregătit-o Iisus.
Ne pierdem cărarea îngustă,
Nici ce-i mântuirea nu ştim,
Pe-alături, nu pe calea justă,
Ne place adesea să fim.
Tristeţe şi zbucium în urmă,
Cât nu cuprinde un suflet de om,
C-am fost trecători printr-o viaţă,
Fără să ştim s-o trăim.
Ne cheamă departe un clopot,
Ne facem că nu-l auzim,
Iar cerul mai plânge cu ropot,
De ploaie târzie, pe pământul arid.
Ruga
Doamne! Dă-ne înţelepciunea,
acumulată de milenii
şi puterea de-a-nţelege,
toate mersurile vremii.
Fruntea ne-o încununează,
cu-al înţelepciunii val,
Doamne Sfinte, ne veghează,
fiindcă suntem în necaz.
Lasă-mi, Doamne, alinare,
vers din inimă să scriu,
să vărs lacrimi din iubire,
să m-apropii de sublim.
În genunchi Te rog, Stăpâne,
nu Te-ntoarce de la noi,
ne sunt grei paşii prin lume,
de ani mulţi şi de nevoi.
de Flora Mărgărit Stănescu
"Am publicat online, la revista SEMANATORUL, aparţinând Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, primul volum al romanului ÎN CREIERUL MUNŢILOR, volumul de versuri dedicat marelui nostru poet naţional Mihai Eminescu - VEGHEAT DE LUCEFERI şi volumul de proză scurtă - CUFUNDATĂ ÎN VAIETUL LUMII.
Aceste volume pot fi citite în întregime accesând link-urile de mai
jos.
http://www.semanatorul.ro/editura/Fl-M-Stanescu-In_creierul_muntilor-vol-I.pdf
http://www.semanatorul.ro/editura/F-M-Stanescu-Vegheat_de_luceferi-final.pdf
http://www.semanatorul.ro/editura/2009/Fl-M-Stanescu-Cufundata_in_vaietul_lumii.pdf
Am în lucru volumul al II lea ÎN CREIERUL MUNŢILOR şi un nou volum de proză scurtă - DINCOLO DE APARENŢE.
Activez pe mai multe site-uri literare (între care „Slova creştină" - revistă; „Luceafărul românesc" - revistă on-line, „Ecoul" - revistă, precizarea noastră) şi sunt un om care vine dintre oameni, dar se îndreaptă tot către ei.
Din moment ce viaţa cu bune şi rele este sursa mea de inspiraţie, consider ca aşa este normal şi corect.
Culeg întâmplări de la oameni şi le dăruiesc oamenilor, trecute prin filtrul personal
şi redate în stil personal."
Flora Mărgărit Stănescu