Ultimul zbor, de Monica Sumalan
Ultimul zbor
În lumea stelelor cad petale de tăceri.
Undeva se mai naşte un suflet, mai coboară o stea într-o umilă rugăciune.
Oamenii visează incert.
Îmi trimite Dumnezeu gândul Lui şi ceea ce s-a plămădit din ţărână, ţărână va ajunge.
Lacrimile nu ajung.
Durerea fiinţei nu o poate opri nimeni ca un ceas care ticăie, îndeajuns.
În palma mea sufletul soarbe picătura de viaţă.
Ce trecători suntem toţi!
Câte speranţe se înalţă la apus,câte gânduri au puterea să vorbească în clipe de amărăciune.
Şi adâncul tulburat al omului.
Lacrimile se transformă în flori.
În flori nemuritoare, în nestematele care strălucesc în întuneric.
Iubirea frânge lacătele infernului şi se întoarce la clipa dintâi ...
Suntem atât de trecători, pulbere de stele, lacrima care cade din ochiul lui Dumnezeu.
Monica Sumalan
"Ma gandesc ca sunt atat de putine pagini (totusi) dedicate sufletului si rugaciunii. Ma bucur ca numele sitului pe care l-ati ales e perfect pentru starea pe care o
transmite cititorului.
Lacasurile sunt acele ape in opinia mea care dau sufletului linistea - asemeni apelor unui lac .
Locuri de popas pentru regasirea propriei identitati.
Va doresc Paste Fericit si lumina, din lumina primordiala.
Cu credinta, Monica Sumalan profesor si - cu plecaciune pentru voi un umil suflet de poet."