Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Postul Mare - Treapta XXXV - Venim, venim cu totul!

6 Avril 2009, 13:29pm

Publié par Mirela

Postul Mare - Treapta XXXV - Venim, venim cu totul!

 

 


„Sfânta Liturghie este acţiunea de împreună jertfire a noastră cu Hristos, sau unirea comunităţii cu Hristos în stare de jertfă pentru a se aduce şi ea împreună cu El jertfă Tatălui, ca să se realizeze Împărăţia Treimii în toate. Nu e vorba de o jertfă ca moarte trupească, ci de o renunţare la orice egoism, la orice căutare a celor ale noastre."
(Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia Ortodoxă")

 

 

E greu să înţelegem că ne aducem Ţie,

Cu toate ale noastre, cu suflet şi cu trup,

Venind din astă lume la Sfânta Liturghie,

Când îngerii ne-aşteaptă. Hotarele se rup.

 

Plecând, nu ne întoarcem ca să uităm de Tine,

În grijile mărunte ce curg necontenit;

Păstrându-Te-năuntru, ieşind din strâmtul sine,

Noi luminăm în lume. Lumina Te-a vestit.

 

Venim greu, cu povară de-orbecăieli înguste,

Iară Tu faci minune prin ţesături de har;

Se roagă mult creştinul ce vrea ca să Te guste -

Sfânt Trup şi Sfântul Sânge aşteaptă în Pahar.

 

Plecăm cu mângâiere, spre bine întăriţi,

Speranţa ne-nfloreşte în primăvara vieţii;

În fiece secundă, de harul Tău umbriţi,

Se bucură de Tine, în rugă, îndrăzneţii.

 

Ne doare Frumuseţea cu care ne-nconjori,

Icoanele pictate ne-ndeamnă spre sfială;

Iar Tu, din Cer, Stăpâne, cu mila Ta măsori

Iubirea dăruită în dreaptă socoteală.

 

Ne chemi: Lăsaţi povara păcatului urât,

Ruptura dintre inimi aduce frigul veşnic;

Iar noi... pe a Ta cale nici nu am început

- Ne-nţelegând nimica -, să punem paşi cucernici.

 

Chemarea Ta-i acolo: pe Masa din Altar

Veghezi, ca Veşnicia să aibă loc în lume;

Întârziat răspundem, ca ultimii măcar:

- Venim, venim cu totul, aşteaptă-ne, Stăpâne! 





Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article