Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

La icoana Maicii Domnului Ekatondapiliani (Paros)

La Icoana Maicii Domnului Ekatondapiliani (Paros)

 

 

Se spune că Elena, Sfânta împărăteasă,

Călătorind cu dorul de Crucea lui Hristos,

A poposit în Paros, având un gând frumos,

Să-nalţe-o mânăstire, în faimă neajunsă.

 

S-a ridicat aceasta, Măicuţei închinată,

Și-n ea sfântă icoană, fereastră înspre rai,

Localnicii se roagă, iar unii pescari, vai!

Vorbesc urât de dânsa...; pedeapsa vine-ndată.

 

Cerându-şi ei iertare, mergând la mânăstire,

Primesc al pocăinţei şi-al lacrimilor har,

Măicuţa Preacurată le dă o şansă iar,

Şi bărcile stricate, întregi - reconstruire.

 

Şi-n depărtări de-o cheamă pe Maică-n ajutor,

Cu gândul la icoana din vechea mânăstire,

Cei ce sunt în primejdii, primesc oblăduire,

Scăpare de la moarte creştinului popor.

 

Pe-aceste locuri sfinte a petrecut, o vreme,

Și Sfânta Teoctista, în pustnicesc elan,

Cu anii nevăzută de vreun pământean,

Cu scutul rugăciunii, neavând a se teme.


La icoana Maicii Domnului Ekatondapiliani (Paros, Grecia).


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

 

Retour à l'accueil
Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article