Blog Mirela Șova

Concurs "Doruri la Răsărit" - Ediția a II-a

 
Tema: "Ciudatele Flori"
Concurent: Sorin Cerin
Poezii: "Ai să înțelegi", "Flori de meri", "Iubire stelară"



Ai să înţelegi

Ai să înţelegi vreodată ce a fost un sărut?

Când vei simţi că sunt steaua Destinului tău?

Ce va cădea cu mine,

Mai încolo de tine,

Cu o moarte.

Ai să înţelegi  vreodată ce a fost o îmbrăţişare?

Fără palmele dorinţelor noastre pierdute atunci în amintire?

Fiindcă voi fi,

O floare din părul gândurilor tale,

Ce nu vei dori să veştejească niciodată.

Ai să înţelegi vreodată ce a fost un Cuvânt?

La tălpile căruia am îngenuncheat iubindu-ne?

Acolo unde voi fi  ţărâna,

Ce-o vei călca cu dragostea neputinţei,

De a rămâne Urma marii noastre iubiri,

În lumea deşertăciunii?

Ai să înţelegi vreodată  ce a fost când ţi-am spus cât te iubesc?

Văzând  norii ce nu vor mai fi ai vieţii mele?

Ce vor plânge cu lacrimile privirii sfârşite din mine,

Spălând faţa inimii tale,

Cu o nouă clipă al unui alt timp,

Fără de mine,

Încercând să te fac să zâmbeşti.

Flori de meri

Până şi sufletul speranţei tale,

Iubire stelară

Te caut în singurătatea din mine,

Atât de abătută,

Atunci când plouă cu destinul stelelor căzătoare,

A căror şuvoaie stelare,

Se scurg pe zidurile dorinţelor noastre,

Luminându-le calea,

Spre a vedea mai bine,

Igrazia sentimentală din sufletele lor,

Ce stau să se surpe,

Ruinând şi mai mult castelul  galactic,

Al iubirii noastre.

Şi cum pot eu dragostea mea cea mare,

Să văd cum cad,

Într-o tăcere de dincolo de orice  strigăt surd al lumii,

Crenel după crenel al unor şoapte spuse cândva,

În paradisul simţirii dintre două promisiuni,

Făcute unei Iubiri,

Şi scrise cu sângele speranţelor din noi,

În timp ce îngenuncheam în faţa sa,

Afirmând că este eternă,

Că niciodată castelul stelar al sufletului său,

Nu se va ruina,

Fiind la fel de etern,

Precum sunt porţile masive ale Cuvântului,

În care ne-am izolat de orice alt Univers,

Unde nu strălucesc stele ale  pasiunii,

De a ne avea mereu alături,

Spre a le împleti,

 În părul des al frumuseţii privirii tale.

De aceea nu pot să înţeleg,

Cum  poţi privi,în jos, spre pământul din noi,

Lăsând să-ţi cadă stelele eternităţii din tine,

În şuvoaie triste de lacrimi stelare,

Prelinse pe faţa Galaxiei sufletului tău,

Ce nu putea accepta, undeva, cândva,

Că va putea fi brăzdată de ridurile deşertăciunii,

În care să curgă lacrimile amintirilor stelare,

Uitând cu desăvârşire să privească,în sus,

Către bolta stelelor ce au mai rămas din noi,

A căror lumină va sosi strălucind peste milenii,

Şi pe acest Pământ ce curge acum,

În sângele nostru cu nume de Viaţă,

Devenind sângele altor vene pline de pasiune,

Atât de străine nouă,

Ce vor privi propria lor boltă înstelată,

Peste atât de multe alte iubiri ce vor muri,

Reintregind praful stelar al Amintirii.

De aceea te rog dragostea mea,

Nu privi în jos spre Pământul din noi niciodată,

El va fi praf şi pulbere,

Dus de vântul deşertăciunii spre nicăieri.

Te rog mai fierbinte decât sufletul oricărei stele,

Priveşte spre cer,

Unde niciodată şuvoaiele stelare ale iubirii noastre,

Nu pot spăla vreodată murii plini de igrazie,

A uitării de noi.

Organizator: Prof. Religie Mirela Șova