Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (4)

14 Février 2009, 07:20am

Publié par Mirela

Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (4)

Doar cei aleşi

Doar cei aleşi pot năzui să vadă

mai sus de ei, aproape de etern.

Eu doar mă lupt cuvinte să aştern,

prea schilav să închipui o cascadă.

Am fost pârâu curat, vijelios

tăind în piatră, dăruind răcoare.

Râdeam în stropii dăltuind culoare,

acum mă târâi printr-un timp mâlos.

Izvorul a secat. Şi azi, doar lacrimi

mai fac băltirea moartă să inunde,

un mal pustiu, arar atins de unde

şi plin de buruieni crescând din patimi.

Îmi iartă, Doamne, rostul ne'nţeles

şi devenirea asta de netrebnic!

Mai ştiu că-i în zadar să fii cucernic.

Când eşti nimic, nu poţi să fii ales.

***

Dă-mi împrumut doar şapte zile...

Atât Te rog, acum la capăt
De drum, ce greu am străbătut,
Aş vrea să fiu copilul proaspăt,
Să înţeleg ce n-am ştiut!

Acum, că mă sfârşesc de toate,
Dă-mi împrumut de zile, şapte!
Căci ale mele-s numărate
Şi am ajuns să-mi fie noapte.

În prima, vreau să văd pământul,
Aşa cum Tu l-ai zămislit!
Să înţeleg de ce-i mormântul
A toate cele ce-a rodit.

A doua zi, aş bea din apă
Din cea din care sunt născut.
Sau din aceea plânsă-n pleoapă,
Când m-am lovit şi m-a durut!

A treia zi, e pentru ceruri
Şi pentru stele, pentru vânt,
Ce-n adieri adună nouri,
Sub care păsări se avânt'.

A patra zi să fie toată,
Cu oameni plină, să-i privesc,
Cum îşi întorc privirea roată
Căutându-Ţi sprijinul ceresc.

Aş vrea, a cincea zi, acasă,
Să mă întorc ca prima dată,
Să-mi aflu lumea bucuroasă,
Aşa, cum a mai fost odată.

În cea de-a şasea, vreau lumina,
Să stau, să înţeleg cum creşte.
'Nainte de-a veni hodina,
Ce-ai rânduit, dumnezeieşte.

În ultima, gândesc că-i bine,
Să stau în rugă aplecat!
Şi-apoi, să mă primeşti la Tine,
Preaplin de toate ce mi-ai dat.

***

... şi au numit-o carte

Venea înspre pământuri din cer înţelepciune,

ce-o adunau sihaştrii şi o credeau minune,

trăiri pe care dânşii ferindu-le de moarte,

le-au dat o formă nouă şi au numit-o carte.

S-a aşezat în vreme trăirea omenească,

schimbându-se din haos, în ordine lumească;

să poată să o ducă prin timpuri mai departe,

au strâns ce-i bun din toate şi au numit-o carte,

Ce-a zămislit în lucruri statornice natura,

a copiat poezia, pictura şi sculptura

şi preschimbând frumosul, în muzică şi arte,

l-au rafinat ca formă şi au numit-o carte.

Dar peste toate astea, a lumii devenire,

cu lunga ei cărare şi-n viitor menire,

au luat porunca sfântă, în suflet să o poarte,

au scris-o în versete şi au numit-o Carte.

***

Rugă

Doamne,

Închide-mă-n floare

să pătez iubirea

de culori.

Ascunde-mă-n mare

să mângâi

trupul ţărânii

cu valuri.

Presară-mă-n vânt

să alin patima

cu adieri.

Scrie-mă-n cuvânt

să sting aşteptarea

cu înţelesuri.

Doamne,

închide-mă-n floare

ascunde-mă-n mare

presară-mă-n vânt

mă scrie-n cuvânt!

***

vezi ?

În calea luminii acesteia

s-a aşternut timpul.

În urma întunericului

se află depărtarea.

Într-o lacrimă

le poţi găsi pe toate

laolaltă.

Vezi ce putere are Dumnezeu ?

Autor: Profesor Ovidiu Oana - Pârâu

Mulțumim autorului pentru poeziile trimise spre publicare pe site.

Commenter cet article