/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasa (3)
Ovidiu Oana - Pârâu / Poezie religioasă (3)
Iubirii rob
N-a fost zadarnic timpul ce cu sete
l-am adăpat gonind rătăcitor.
Schimbat am fost din prinţ în cerşetor,
de vise ce doreau să mă îmbete.
Păşeam spăşit spre ultimul popas
al drumului lipsit de certitudini,
un simbol trist pentru decrepitudini,
nevrednic pentru simplul bun rămas.
Din tot calvarul am salvat speranţa,
un licăr pripăşit în vise sumbre
aprins, a pârjolit sinistre umbre,
cenuşa lor renaşte cutezanţa.
Mă primenesc ascet prin rugăciune,
eliberat de starea de robie,
mă-ndestulez din cer cu energie,
iubirii Tale rob, sfântă minune.
***
nvaţă-mă cum să mă rog !
Pornit pe-al vieţii nou făgaş
şi drumuri cu destine scrise,
mă aflu, monstru ucigaş
ale-nceputului meu vise.
Spre viaţă intermediar,
postat-ai pântecul de mamă.
Cu-ntâiul pas în calendar,
prima mea noapte se destramă.
Hrăzindu-i vieţii mele rostul
de-a le-ntrona pe toate-n suflet,
îmi dai în Tine adăpostul
şi labirinturi pentru umblet.
Calc apăsat peste pământ,
pătrund oglinzile de ape,
iar aerul îmi e veşmânt
cât Duhul Sfânt îl simt aproape.
Învaţă-mă, Fiule Sfânt
ce să aleg, cum să mă rog,
nu doar prin pilde, ori cuvânt,
sau prin porunci din decalog !
Lumina Ta vreau să mă soarbă
din tril înalt în zbor spre soare,
din firul mătăsos de iarbă,
răspuns la marea întrebare.
***
Leacul sfânt
O lacrimă pe-obraz nu e o haină
A stărilor din tine când grăbită,
Cobori prin ea durerea împlinită
Într-un cristal ce-ascunde-n el o taină.
Prin cel mai pur tezaur omenesc,
Plătim tributul trecerii prin vreme
Vieţii postulată-n anateme,
La visele ce nu se împlinesc.
Rămâne-n noi, în locul ei, dorinţa
De-a reuşi pe drumul lung şi greu,
Înlăcrimaţi pe rând spre Dumnezeu,
Purtăm în suflet leacul sfânt, credinţa.
***
Rugă
Doamne, unde-ţi este traista ?
Cea din care-mparţi dreptate ?
Şi, când ai de gând, pe mine
Să mă-ntrebi de sănătate ?
Eu sunt cel care cu ruga,
Zilnic mă opresc cu drag
La lăcaşul ce ţi-e casă
Dar, un gând mă ţine-n prag.
Nu-ţi sunt oare drag eu ţie ?
Nu mă rog îndeajuns ?
Altfel, de ce-mi este viaţa,
Un amarnic râs şi plâns ?
Ştiu că sunt doar o grăunţă
Pe un ţărm de mare crudă.
Dar, te rog, măcar primeşte
Ca vre-un sfânt să mă audă.
O să-i spun că toată truda
Nu spre mine-i îndreptată.
Ci că vreau s-adaug ruga
La strădania mea de tată.
Ştii, că de-oi porni copiii,
Pe-al lor drum de străduinţă,
Am să vin de tot la tine
Cu credinţă de grăunţă.
De-atunci, Doamne, nu-mi mai trebui,
Nici dreptate şi nici sfat.
Fiindcă-n preajma Ta, în ceruri,
O să am de aşteptat.
Pe cel ţărm de mare crudă,
Unde eu am implorat,
Alţii vor veni la rugă
Cum prudent i-am învăţat.
Vor şti poate după semne,
Dacă le vei da dreptate,
Că vor fi şi ei, în urmă,
Mici grăunţe aşteptate.
***
Filistine
Prea multe spaime aţi rodit în mine
Căutându-vă doar saţul de noroc,
Torcând huzurul într-un simplu joc,
Nu soaţe, ci doar simple filistine.
Pe rana sângerândă nu pui sare!
Când sufletul tânjeşte nu pui foc!
Şi nu îţi iei averea în obroc
Să-ţi cauţi tăcută propria cărare.
Nu milă vrea tovarăşul de viaţă,
Nici pâinea ta, nici punga burduşită.
Căldură doar în inima rănită
Şi-o vorbă bună-n orice dimineaţă.
Când vrei să ai, învaţă-ntâi să dărui
O mângâiere şi un umăr tare.
Fii tu răspuns la propria-i întrebare,
Altfel de faci, încrederea i-o nărui.
Ocara schimbă lacrimi în rubine,
Nu ca podoabe ce ornează gâtul,
Ci pete pe obraz mânjind trecutul,
Al meu şi-al vostru, triste filistine.
***
Hotar de rugăciune
E rugăciunea noastră doar hotarul
Spre ce a fost, ce suntem, ce va fi ?
Sau implorăm scăpare de amarul
Ce-nnegurează fiecare zi ?
De ce mă rog când naşte disperarea
Potop care îneacă bucurii
Şi-mi frâng genunchii-n lut sub apăsarea
Nădejdii de mai bine-n noua zi ?
Fă-mi Doamne ruga, stare către mâine
Şi dă-mi tărie, lumea s-o cuprind,
Trudind cu bucurie pentru pâine
Din ochii Tăi lumină să-mi aprind.
Autor: Profesor Ovidiu Oana -
Pârâu
Mulțumim autorului pentru poeziile trimise spre publicare pe site.