/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Concurent. Ovidiu Oana - Parau
Concurs "Doruri la Răsărit" - Ediția a II-a
Tema: "Ciudatele Flori"
Concurent: Ovidiu Oana - Pârâu
Poezii: "Ghiocelul și vântul", "noapte de mai", "iubire
mută"
Ghiocelul şi vântul
Azi am pătruns sub mantia albită,
Peste natura toată risipită.
Să cat sub patul putred de frunzişuri
Cum germinează viaţa-n ascunzişuri.
- Hei ! m-a strigat deodat' un ghiocel.
Ajută-mă de vrei, căci măricel
Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină !
Putere n-am destulă-n rădăcină !
Suflând în pojghiţi, drumul i-am croit
Şi puiul de lumină-a răsărit
Îţind scufia-i albă înspre ceruri.
Dar, zgribulit, s-a-ntors pişcat de geruri.
- Vai mie! Vai de mine! Ce mă fac?
Întreabă ghiocelul un gândac
Ce somnolent mişcase doar un pic.
- La ce-i afară, nu mai fă nimic !
Rămâi la locul tău şi fii deştept
Sau ia-te după mine! Eu aştept
Covorul alb, de tot să se topească,
Şi astrul, gerul tot să-l risipească !
Şi-a strâns corola dalbul ghiocel.
- Aşteaptă până-i fi mai măricel !
I-am spus eu, vântul, şi-am plecat pe-afară:
- De-abia-n trei zile fi-va primăvară!
Tu doar atunci arată-te la faţă !
Vesteşte abundenţa de verdeaţă,
Păstrându-ţi rostul tău de vestitor,
Răzbit prin al omătului covor.
- Îţi mulţumesc, plăpândă adiere!
mi-a spus. - Să te întorci cu-o mângâiere!
Pe toţi să ne cuprinzi din iarba deasă
Născuţii din zăpezi ce azi ni-s casă.
|
|
|
Ghiocelul și vântul, de Ovidiu Oana - Pârâu, pe fundal muzical Romantic Guitar |
noapte de mai
umbra coboară
în seara senină
vântu-nfioară
tăcuta grădină
laleaua se-nchide
capul îşi pleacă
vise timide
adună sub pleoapă
crinii aruncă
otravă-mprejur
reginele nopţii
pe zid prind contur
creste pe boltă
a lunii lumină
vântu-nfioară
tăcuta grădină
un singur bondar
bezmetic în noapte
în zbor solitar
prin rujele coapte
atras de miros
adoarme-n sulfină
vântu-nfioară
tăcuta grădină
iubire mută
cu virginala pufului paloare
aşteaptă păpădiile-n fâneţe
iar vântul le dezbracă de culoare
din fugă dăruindu-le bineţe
e felul lui la dans să le invite
purtându-le vrăjite înspre zare
în ritmuri repezi parcă aiurite
umplându-le de saţ şi de ardoare
nu se sfiesc veşmântul să şi-l poarte
în lumea largă într-un gest firesc
e felul lor în drumul către moarte
să-i spună adierii „te iubesc"
