Doina unui romanas

Doina unui românaş

Cânta-mi-aş din frunzuliţă,

Da' nu-i frunză, că-i iernuţă,

Şi nu ninge, cum ningea

Când Eminescu scria.

Azi izvor nu clipoceşte

Şi românul nu-mi doineşte;

Cine să îmi mai suspine,

Că-s minutele puţine

Şi nu-s banii în chimir -

„Poate prind vreun chilipir!"

Nu bocesc pentru ce este,

Ci pentru ce se-nchirceşte

În sufletul nu-ştiu-cui,

Ce putea a fi, dar nu-i!

Mă bocesc, că am murit

Şi n-am fost măcar jelit,

Când, în loc să cresc frumos,

M-am trezit că-s urâcios!

Dar, destul să mă bocesc,

Bine-ar fi să mă trezesc,

Frunzuliţa să-mi găsesc

Şi cu drag să îmi doinesc.

Liu-Liu-Liu, puţin sunt viu,

Undeva în fumuriu,

Azi e ziua ca să fiu

Altfel decât toţi mă ştiu...

Gânduri scapără-ncâlcite,

Până liniştea le-nghite

Şi o doină curge iară

Ca susurul de isvoară!

Autor: Prof. Religie Mirela Șova