Imparatul serpilor - in versuri

Împăratul şerpilor

(După povestea cu același titlu, de Ioan Slavici)

Un Făt-Frumos trăise multă vreme-n minciună...

Ajunsu-l-a blestemul, ca şarpe să rămână,

Până când vreo fecioară va vrea a-i fi mireasă,

Iar el să-i fie mire, fără s-o părăsească.

Ademeni mai multe frumoase, împăratul,

Cu voce omenească, el le ducea-n palatul

Plin cu comori nespuse, păzit şi el de vrajă,

Dar niciuna din ele nu vru să se-nsoţească.

Plângeau bietele fete, făcute prizoniere,

Nu se puteau întoarce, stăteau ca slujnicele;

Viclean şi fără milă, şarpele-o fermecase

Chiar şi pe Ilenuţa, păstoriţa aleasă.

Îndurerat, Costică află care-i e leacul,

Din spinele în cruce el îşi croi ciomagul

Şi-l necăji pe şarpe, până-i luă promisiunea

Să dea drumul la fete, s-o afle pe Ileana.

Bătut, ţinut pe cruce, şarpele-abia cedase,

Pe Costică, în spate, peste apă-l purtase,

Dar încercă la urmă o altă viclenie:

Nu le dură pod straşnic, ci unul să nu ţie.

Nădejdea nu şi-o pierde Costică ciobănaşul,

Cu gândul tot la Domnul, pe pod el puse pasul

Şi podul se-ntăreşte, de marmură se face,

Trecând fetele toate, ducându-se cu pace!

Costică făcu nuntă mândra Ilenuţă,

Iar şarpele rămase singur pe insuliţă...

Schimba-se-va vreodată? Povestea nu ne spune,

Decât că mai urma-va şi pentru el un mâine...


Spre povestea "Împăratul șerpilor" repovestită, click.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova