Cata dreptate avem?

Câtă dreptate avem?

În această perioadă, de post, de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii prin cercetarea conştiinţei şi prin Spovedanie, de aşteptare a sărbătorii Naşterii Domnului, căutăm să aflăm, cumva, câtă dreptate avem... în faţa lui Dumnezeu.

Ca un ajutor în această căutare (în fond, ne evaluăm starea spirituală), găsim cuvinte duhovniceşti la părintele Teofil Părăian, dintre care extragem:

„În înţeles biblic, dreptatea este acea stare sau aşezare sufletească, care îl face pe om drept în faţa lui Dumnezeu. Astfel privită, dreptatea se realizează prin harul lui Dumnezeu, dar şi prin lucrarea omului, ea fiind, din partea omului, rezultatul strădaniei de împlinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu."

„Strădania pentru dreptate trebuie să fie o strădanie de toată vremea, o strădanie susţinută în continuu. Ea se realizează cel mai bine când are ca pricină o trebuinţă de dreptate asemănătoare cu foamea şi setea. De aceea a zis Domnul Hristos că sunt fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate. Adică sunt fericiţi aceia care doresc cu înfocare starea de dreptate, iar aceasta nu numai din când în când, ci în toată vremea şi cu toată puterea.

Dreptatea pe care trebuie să o urmărească creştinii trebuie să o depăşească pe aceea a cărturarilor şi a fariseilor, potrivit cu cuvântul: De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 5, 20). Cărturarii şi fariseii se mulţumeau cu o dreptate mărginită la lucrurile din afară; ei nu urmăreau o dreptate lăuntrică, o dreptate înaintea lui Dumnezeu, ci se mulţumeau cu o dreptate în faţa oamenilor. Ei se făceau drepţi înaintea oamenilor (Luca 16, 15), aveau despre sine încredinţarea că sunt drepţi (Luca 18, 9). De aceea Domnul Hristos i-a mustrat, ca pe unii care spălau partea din afară a paharului şi a blidului (Matei 23, 25) şi i-a asemănat cu mormintele îngrijite doar pe dinafară (Matei 23, 27). Adevărata dreptate este dreptatea înaintea lui Dumnezeu; o dreptate lăuntrică, dusă până la gândurile şi simţirile cele mai adânci, care trebuie să fie rânduite în aşa fel, ca atunci când ar fi scoase la iveală, ele să facă cinste celui ce le poartă în străfundul sufletului."

„E ştiut însă că oricâtă silinţă ar pune omul pentru înfăptuirea dreptăţii, în cele din urmă dreptatea este, mai presus de toate, un dar de la Dumnezeu, dat celor ce se silesc să o aibă. Însăşi însetarea şi foamea de dreptate sunt daruri de la Dumnezeu, date celor ce îşi cunosc sărăcia lor în cele bune şi sunt frământaţi să dobândească o sfântă agoniseală, şi chiar dacă au ajuns să fie blânzi şi smeriţi cu inima, nu se mulţumesc cu atâta, ci doresc a avea toată dreptatea, ca unii ce doresc să fie adevăraţi următori ai Celui ce îi fericeşte pe cei flămânzi şi însetaţi de dreptate."

Pentru alte sfaturi folositoare, despre izbăvirea de gândurile rele, despre urmările vicleniei şi mândriei, despre înţelesul Fericirilor şi multe altele, citiţi în întregime cartea „Gânduri de altădată pentru atunci, pentru acum şi pentru totdeauna", Arhimandritul Teofil Părăian, Mitropolia Olteniei, 2006, din care am extras şi prezentele citate.