Ursul pacalit de vulpe - in versuri

Ursul păcălit de vulpe

 
(după povestea cu același titlu, de Ion Creangă)

Ia, a fost cândva o vulpe,

Ce în cale i-a ieşit

Unui biet drumeț cu peşte,

Ce-a crezut-o c-a "murit"...

El a pus-o în căruţă

Şi, când carul scârţâia,

Vulpea, lacomă şi hoaţă,

Peştele-n urmă-l zvârlea.

Apoi - hop! - sări şi dânsa,

Strângând peştele din drum,

Ducându-l la vizuină...

Ce mănâncă ea acum?

Ursul..., morrr, pofteşte peşte,

Dar îşi pune pofta-n cui -

Vulpiţa nu dăruieşte

Din ce prins-a, nimănui!

- Du-te, du-te pân' la baltă,

Și-ai să prinzi cu coada ta

Mult mai mult peşte deodată,

Decât ai putea mânca!

Ursul crede, vai, sărmanul;

Coada-n baltă şi-a băgat,

L-a prins gerul, îngheţându-l,

Până când s-a săturat.

Apoi trage, trage ursul,

Fără coadă rămânând,

Nici vreun peşte - de tot plânsul

Este bietul urs flămând.

- Alelei, cumătră vulpe,

Ce ţi-oi face, m-ai minţit!

Însă vulpea îl aude,

Cu gândul nepotolit.

Se preface că o doare

Bătaia ce n-a primit.

Mă-ntreb: de câte ori, oare,

Este ursul păcălit?

După ce că-i făcu poftă

Vulpea, cu peşte furat,

Rămase şi fără coadă

Ursul cel nealinat.

Nu mărimea dă puterea,

Nici viclenia, virtutea.

Spre povestea "Ursul păcălit de vulpe", de Ion Creangă, repovestită, click.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova