/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Ursul pacalit de vulpe - in versuri
Ursul păcălit de vulpe
(după povestea cu același titlu, de Ion Creangă)
Ia, a fost cândva o vulpe,
Ce în cale i-a ieşit
Unui biet drumeț cu peşte,
Ce-a crezut-o c-a "murit"...
El a pus-o în căruţă
Şi, când carul scârţâia,
Vulpea, lacomă şi hoaţă,
Peştele-n urmă-l zvârlea.
Apoi - hop! - sări şi dânsa,
Strângând peştele din drum,
Ducându-l la vizuină...
Ce mănâncă ea acum?
Ursul..., morrr, pofteşte peşte,
Dar îşi pune pofta-n cui -
Vulpiţa nu dăruieşte
Din ce prins-a, nimănui!
- Du-te, du-te pân' la baltă,
Și-ai să prinzi cu coada ta
Mult mai mult peşte deodată,
Decât ai putea mânca!
Ursul crede, vai, sărmanul;
Coada-n baltă şi-a băgat,
L-a prins gerul, îngheţându-l,
Până când s-a săturat.
Apoi trage, trage ursul,
Fără coadă rămânând,
Nici vreun peşte - de tot plânsul
Este bietul urs flămând.
- Alelei, cumătră vulpe,
Ce ţi-oi face, m-ai minţit!
Însă vulpea îl aude,
Cu gândul nepotolit.
Se preface că o doare
Bătaia ce n-a primit.
Mă-ntreb: de câte ori, oare,
Este ursul păcălit?
După ce că-i făcu poftă
Vulpea, cu peşte furat,
Rămase şi fără coadă
Ursul cel nealinat.
Nu mărimea dă puterea,
Nici viclenia, virtutea.
Spre povestea "Ursul păcălit de vulpe", de Ion Creangă, repovestită, click.
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova