/image%2F0831336%2F20160210%2Fob_38ecbd_bancul-zilei-28-iulie.jpg)
Craiasa Zapezii nu ingheata inimi
Crăiasa Zăpezii nu îngheaţă inimi
(poezie inspirată după povestea „Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen)
Pe drumu-nchipuirii, când florile vorbesc,
Şi unde bunătatea-i păstrată în poveste,
Doi copilaşi, de mână, înfruntă ce-ntâlnesc
În calea vieţii line, oprelişti fără veste.
Îngheaţă multe inimi, cum Însuşi Domnu-a spus,
Că în acele vremuri se va răci iubirea;
...Băiatul, dintre dânşii, fără să vrea, s-a dus
Cu Crăiasa Zăpezii, îngheţându-şi menirea.
Fetiţa cea duioasă, l-a căutat cu dor,
Trecând peste ispite, ca peste şerpi în cale,
Şi-a întrebat cu lacrimi, pe orice trecător:
- Nu ştiţi de al meu frate, pe unde umblă, oare?
Nici frumuseţea verii, nici bogăţii de vis
Nu au oprit fetiţa din calea îndrăzneaţă;
Ea căuta băiatul, ştiind că n-a murit,
Că pâlpâie suspinul în inima-i de gheață...
Natura o ajută şi oamenii la fel,
Pe toţi îi îmblânzeşte dorinţa ei aprinsă;
Desculţă, prin zăpadă, călare pe un ren,
Gerda spre Kay goneşte; nu poate fi învinsă.
Luptând cu rugăciune şi lacrimi împletind,
Deznoadă sloiul care a-ncrâncenat băiatul;
Iar drumul lor spre casă, pe aripi de argint,
E drumul bucuriei, cu cel pierdut şi-aflatul.
Crescând, ei nu uitară să mai fie copii,
Cu flori să mai vorbească, cu păsări şi cu toate,
Ştiind că doar aceia (-i scris!) se vor mântui,
Care-n suflet păstrează speranţele curate.
Oglinda urâciunii e gândul nebunesc
Care vede în semen doar răul şi neghina,
Iar cioburi din acelea şi azi se mai găsesc,
La unii care-ncearcă să-ntunece Lumina!
Spre povestea "Crăiasa Zăpezii", de Hans Christian Andersen, repovestită, click aici.
Autor: Prof. Religie Mirela
Șova