3 Novembre 2008

Publié par Mirela

Faptele rele - incalcari...

FAPTELE RELE - ÎNCĂLCĂRI ALE VOII LUI DUMNEZEU

Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să definească noţiunea de „păcat";

O₂: să enumere felurile păcatului după diferite criterii;

O₃: să prezinte semnificaţia celor şapte păcate capitale;

O₄: să indice urmările păcatului (vremelnice şi veşnice);

O₅: să motiveze necesitatea luptei creştinului cu păcatul şi modalităţi pentru această luptă.

Obiective formativ-educative:

- să înţeleagă că faptele rele și păcatele, în general, ne despart de Dumnezeu.

Strategia didactică:

mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: carte de rugăciuni.
metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversaţia, explicaţia, lectura biblică şi patristică, argumentarea, problematizarea.
formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:

Sfânta Scriptură;
Credinţa ortodoxă;
Ep. Irineu de Ekaterinburg, „Educaţia religioasă";
Pr. Ioan Mircea, „Dicţionar al Noului Testament";
Sfântul Tihon de Zadonsk, „Despre păcate";
Sfântul Ioan de Kronştadt, „Liturghia - cerul pe pământ";
„Minuni ale sfinţilor îngeri";
Ilarion V. Felea, „Duhul Adevărului".

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezenţa.

II. Verificarea cunoştinţelor

- Se face oral, prin întrebări adesate frontal, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

- Care este opusul virtuţii?

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

- Se notează pe tablă / în caiete titlul lecţiei noi: „Faptele rele - încălcări ale voii lui Dumnezeu". Vom învăţa astăzi despre semnificaţia păcatului în raport cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu sufletele noastre.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

"Fereşte-te de rău şi fă binele" (Psalm 33, 13)

- Păcatul înseamnă călcarea poruncii lui Dumnezeu. Iar poruncile lui Dumnezeu sunt de două feluri: unele interzic răul („Să nu furi"), altele ne cer să facem binele („Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi"). Amândouă felurile de porunci sunt la fel de importante. Nu e de ajuns să te fereşti de rău ca să nu păcătuieşti; dacă te fereşti să faci binele te afli tot în păcat.

Primul păcat a fost făcut de îngerii conduşi de Lucifer, care astfel s-au transformat în diavoli: mândria. Primii oameni, ascultând de diavol, au călcat singura poruncă a lui Dumnezeu, săvârșind păcatul strămoşesc, cu care ne naştem toţi, şi care se şterge prin Botez. Numai Hristos S-a născut ca Om fără acest păcat şi S-a jertfit pe Cruce pentru a ne scoate din robia păcatului, a diavolului şi a morţii. Dar oamenii au păcătuit şi înainte, şi după venirea lui Hristos. De aceea Dumnezeu a lăsat Taina Spovedaniei, pentru ştergerea păcatelor creştinilor care regretă ce au făcut, care vor să se lase de păcat şi să se apropie de Dumnezeu.

- Păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. „Nelegiuirile voastre au pus despărţire între voi şi Dumnezeul vostru" ne spune profetul Isaia (59, 2). Iar nelegiuire sau fărădelege înseamnă tot „păcat", întrucât este ceva făcut împotriva legii lui Dumnezeu, fie ea legea lui Moise, fie legea dragostei adusă de Hristos. Cu cât păcătuieşte omul mai mult, cu atât se îndepărtează de Dumnezeu mai mult, şi cu cât se îndepărtează mai mult, cu atât se întunecă mai mult, căci Dumnezeu este lumină. E vorba de întunecarea sufletului şi de îmbolnăvirea lui, în primul rând. Stând omul mai mult timp în păcat, sufletul poate chiar muri, încât omul respectiv să fie cu trup viu şi cu suflet mort. Iar dacă moartea trupului îl prinde şi în această moarte sufletească, atunci acela e pierdut şi nu îl aşteaptă decât o veşnicie de păreri de rău şi chinuri.

- Există mai multe feluri de păcate, unele fiind mai grave şi altele mai mici, dar toate despărţindu-ne de Izvorul Vieţii: de Dumnezeu. Astfel, există păcate trupeşti (ca îmbuibarea) şi sufleteşti (ca invidia); păcate contra aproapelui (ca furtul) şi păcate contra propriei persoane (ca beţia); păcate făcute la vedere şi păcate făcute în ascuns (ca mândria). De asemenea, există păcate împotriva Duhului Sfânt (ca necredinţa, ura împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii, lepădarea de credinţa ortodoxă, deznădejdea etc.), păcate strigătoare la cer (ca uciderea, oprirea plăţii lucrătorilor, homosexualitatea, asuprirea văduvelor şi a orfanilor, batjocorirea şi lovirea părinţilor) şi păcate de căpetenie.

- Păcatele de căpetenie sunt rădăcina multor alte păcate mai mici. Ele sunt în număr de şapte, şi anume:

1. Mândria - preţuirea prea mare de sine şi dispreţuirea celorlaltor oameni.

2. Iubirea de argint - pofta neînfrânată după bunurile pământeşti.

3. Desfrânarea - lăsarea în voia poftelor trupului.

4. Invidia - părerea de rău pentru binele altuia şi bucurie pentru suferinţa lui.

5. Lăcomia - pofta nestăpânită de a mânca şi a bea peste măsură.

6. Mânia - supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au greşit.

7. Lenea - nepăsarea faţă de împlinirea datoriilor şi dezgustul faţă de munca manuală sau de cea intelectuală.

- Omul a fost făcut de Dumnezeu foarte bun; aşa era şi diavolul înainte de cădere. Dar păcătuind, omul şi-a stricat singur firea cea bună, cunoscând şi binele, şi răul. Noi ne naştem cu o stricăciune în firea noastră, care ne este curățată prin Botez, dar pe care o stârnim iarăşi prin păcatele făcute după Botez. Păcatul îl facem pentru că ne vine îndemnul la păcat sau ispita. Această ispită poate fi dinăuntrul nostru (prin pofta trupului - de exemplu, îmbuibarea; a ochilor - de exemplu, iubirea de arginţi; sau a inimii - de exemplu, mândria) sau din afara noastră: de la diavol (prin gânduri mincinoase) sau de la lume (prin cuvinte sau prin fapte rele).

Orice ispită poate fi biruită prin rugăciune, prin lupta plină de curaj împotriva poftelor şi prin atenţie continuă asupra gândurilor noastre.

- Urmările păcatelor sunt grave. Păcatul l-a scos pe Adam din Rai; pentru păcatele noastre Hristos a fost răstignit. Păcatul ne otrăveşte sufletul şi ne poate îmbolnăvi chiar şi trupul; păcatul distruge buna înţelegere dintre oameni. Sunt mai multe pedepse pentru păcat. Unele sunt în lumea aceasta, ca mustrarea conştiinţei şi suferinţele de tot felul, iar altele sunt după moartea trupului, dacă nu ne-am întors de la viaţa de păcat, şi anume: muncile veşnice.

- Există şi fapte care par bune, dar care au un scop rău (ca milostenia făcută pentru a fi lăudat de ceilalţi). O faptă e bună dacă izvorăşte dintr-o inimă bună şi dacă are un scop bun: adică să fie făcută spre slava lui Dumnezeu şi folosul aproapelui. Altfel este tot păcat. Deci fapta cea rea este doar una din formele păcatului, care începe mai întâi în gândul nostru. Întâi acceptăm săvârșirea răului în mintea noastră, și abia mai apoi îl punem în practică, prin faptă (dacă între timp nu ne răzgândim, nu ne oprim). De aceea, să fim mai atenți la gândurile pe care le primim în minte, aceasta însemnând trezvia, atenția permanentă la sine. Ea se dobândește în timp, prin experiență și stăruință, și cu ajutorul lui Dumnezeu, invocat prin rugăciune.

- Acestea ştiind, să nu ne facem robi păcatului, şi prin păcat, diavolului, ci să fim fii ai lui Dumnezeu, râvnind apropierea de El şi amintindu-ne cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toate vă sunt îngăduite, dar nu toate vă sunt de folos".

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

Ce înseamnă „păcat"? Ce alte denumiri putem da „păcatului"?
De câte feluri este păcatul?
Cum ajung oamenii să păcătuiască?
Care sunt urmările păcatului?
Enumeraţi păcatele capitale şi definiţi-le.
Cine ne-a salvat din robia păcatului?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Lectură biblică:

„Şi a zis şarpele către femeie: «Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?» Iar femeia a zis către şarpe: «Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!»

Atunci şarpele a zis către femeie: «Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul». De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat şi el." (Facere III, 1 - 6)

Urmăriţi cum vine ispita şi cum face ca omul să creadă ceva rău drept bun şi atrăgător.

- De la Sfântul Tihon din Zadonsk:

Ajutoare în lupta împotriva păcatului:

1. Buna creştere din copilărie şi tinereţe.
2. Îndepărtarea de oamenii răi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune" (I Corinteni 15, 33); „Oamenii răi vatămă mai rău decât şerpii veninoşi, căci aceia otrăvesc pe faţă, iar cei dintâi otrăvesc în fiecare zi, în chip tainic şi pe nesimţite". (Sfântul Ioan Gură de Aur)
3. Citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi folositoare de suflet (cărţi de rugăciuni, Acatistiere, Paterice, Vieţile Sfinţilor etc.).
4. Acceptarea sfaturilor şi a mustrărilor celor mai înţelepţi decât noi.
5. Să ne amintim că la Botez ne-am lepădat (prin naş) cu jurământ de Satana şi de lucrurile lui.
6. Amintirea de moarte, de judecată, de iad şi de împărăţia cerurilor. „Adu-ţi aminte de sfârşitul tău şi nu vei păcătui niciodată". (Înţelepciunea lui Isus Sirah VII, 38)
7. Să ne gândim că e scurtă dulceaţa păcatului şi că îi urmează amărăciune veşnică.
8. Să ne gândim că păcatul e sămânţa şi roada diavolului.
9. Să ne gândim ce nobil e să fii fiul lui Dumnezeu.
10. Să ne gândim că Hristos a suferit pe Cruce pentru a ne scoate din mocirla păcatului.
11. Să citim vieţile sfinţilor, care au învins păcatul, şi să le urmăm.
12. Să gonim de la noi, ca pe nişte muşte, de la bun început, gândurile rele care ne atrag la faptele rele. Dacă vom tăia gândurile, vom tăia şi fapta care se naşte din ele.
13. Să ne gândim mereu la Dumnezeu, ca la Cel ce e pretutindeni şi cunoaşte toate, de Care nimic nu e ascuns, şi ca la Cel drept, care răsplăteşte sau pedepseşte.
14. Să ne ferim de prilejurile la păcat: flecărelile şi petrecerile fără rânduială.
15. Să nu ne intereseze ce fac ceilalţi oameni; chiar dacă toţi în jurul nostru ar trăi în păcat, noi să fim fii ai Luminii.
16. Ispitele intră în casa inimii prin ferestrele ochilor şi urechilor: deci să păzim aceste ferestre; ochii să fie păziţi de imagini deşarte, iar urechile de clevetiri.
17. Rugăciune neîncetată, pentru că în fiecare clipă avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.

- De la Sfântul Ioan din Kronştadt:

„Dă, Doamne" - rugăciunea aceasta ne arată că nimic nu ne aparţine, de fapt, decât mulţimea păcatelor, şi că toate le primim în dar de la Dumnezeu prin mila Lui. De aceea trebuie să-I cerem cu smerenie tot ce avem nevoie, şi să-I mulţumim după ce am primit.

VIII. Evaluarea

- Comentaţi următoarea istorioară din Pateric:

Batista pocăinţei

În secolul VI d.Hr. trăia în zona Traciei o vestită căpetenie de hoţi. Mulţi soldaţi de-ai împăratului Mauriciu încercaseră să-l prindă, dar în zadar. Datorită mulţimii reclamaţiilor de la oamenii jefuiţi, împăratul a hotărât să trimită garda lui personală, pentru a-l prinde pe hoţ.

Acesta a aflat şi, prin mila lui Dumnezeu, a început să se căiască de păcatele făcute. S-a predat singur împăratului, cu regret sincer pentru viaţa pe care o dusese. La puţin timp, s-a îmbolnăvit grav şi a fost internat în spital. Pe patul morţii, a plâns cu amar pentru toate păcatele lui, umplând o batistă de lacrimi, în auzul tuturor celorlaltor bolnavi. În plânset încă fiind, şi-a dat sufletul.

În acelaşi timp, doctorul spitalului, care dormea acasă la el, a văzut în vis mulţi diavoli care se apropiau de patul hoţului cu listele păcatelor lui. Odată cu ei au venit şi doi bărbaţi luminoşi. Diavolii au adus un cântar şi pe un taler au pus listele cu păcate. Cei doi îngeri nu aveau ce să pună pe celălalt taler, pentru că hoţul făcuse numai rele. Ei au găsit totuşi batista hoţului, udă de lacrimi, pe patul de spital, şi au pus-o pe aceasta la cântar. Imediat, talerul cu batista a atârnat mai greu decât cel cu păcatele, încât îngerii au luat sufletul hoţului şi l-au ridicat la cer, iar diavolii au plecat ruşinaţi.

Sculându-se din somn, doctorul a alergat la spital. Acolo a găsit pe hoţ mort, cu batista udă de lacrimi pusă pe faţă. El a povestit tuturor, chiar şi împăratului, visul său şi a arătat că nu numai tâlharul de pe Cruce a fost iertat, ci şi acest hoţ înrăit, care s-a căit pentru păcate.

IX. Activitatea suplimentară

- Prezentaţi în scris legătura dintre lecţia despre faptele rele şi pilda Fiului risipitor.

X. Încheierea

- rugăciunea, salutul.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova