Pe deal, pe deal. La racla. Cartea.

1 Novembre 2008, 14:59pm

Publié par Mirela

Pe deal, pe deal. La raclă. Cartea.

De pe blogul Anei am aflat de Expoziţia jubiliară „Biblia şi Liturghia", de la Palatul Patriarhiei, deschisă în perioada 28 oct. - 10 nov. (între orele 10,00 - 17,00), pentru cei ce doresc să admire cărţi vechi româneşti în original, în special Liturghiere, Evangheliare, Psaltiri, dar şi obiecte de cult. Dornică de a vedea expoziţia, dar şi de a participa la slujba Sfântului Maslu din catedrala patriarhală, am fost din nou pe deal, vineri, admirând pe îndelete catedrala, mozaicul de la Sfântul Dimitrie, şi, bineînţeles, obiectele expoziţiei.

O doamnă ghid ne-a condus printre cărţile vechi, care spuneau singure despre câtă grijă aveau românii de odinioară pentru cele sfinte, câtă preocupare, câtă dedicare... Din tablouri puţin şterse de vreme, Sfântul Antim Ivireanul îndemna pe meşterii tipografi la tipărirea de cărţi religioase, pentru întărirea credinţei românilor...

O căţuie care încă aşteaptă să împrăştie tămâie, ferecături de Sfinte Evanghelii de o mare frumuseţe, icoane portabile de mare vechime..., dar şi cărţi şi obiecte bisericeşti din secolul nostru, din zilele noastre. Un drum în împărăţia Cărţii Cărţilor din trecut până azi.

Să nu credeţi că se înghesuia multă lume să vadă expoziţia. Nu. Pentru că, pentru mulţi, acele pagini scrise manual sau tipărite cu mult sârg nu mai vorbesc. Sunt obiecte de muzeu şi atât. Sunt păstrate, de altfel, în diferite biblioteci şi muzee din ţară, fiind reunite acum, ca la un „sfat" al cărţilor.

Le-am mângâiat cu privirea şi am plecat, la catedrală. Multă lume, în jurul raclei Sfântului Dimitrie Basarabov. Candelabrul cel mare era aprins, încât am putut vedea pictura restaurată, în toată splendoarea ei. După închinare, am poposit la mormântul Prea Fericitului Părinte Teoctist, unde ardeau lumânări şi, alături de fotografia înrămată a dânsului, erau multe, multe flori. M-am bucurat de grija credincioşilor.

Am plecat cu linişte de acolo, aducându-mi aminte de cele citite din articolele Pr. Florea Mureşanu, despre cărţi în general şi despre cărţile vechi bisericeşti în special:

„Dintre toate vehiculele culturii, cartea e aceea în care se revarsă mai întreaga fiinţă umană cu tot ce se cuprinde între cele două limite, naşterea şi moartea, şi între cele două tendinţe: a binelui şi a răului. Pictura îl exprimă pe om parţial; muzica îl exprimă în mod vag; sculptura îl încremeneşte într-un moment. Singură cartea îl poate reda întreg - şi aşa cum este şi aşa cum ar trebui să fie. De aceea rămâne ea unealta cea mai puternică de comunicare a sufletului omenesc... Prin carte îl aud încă vorbind de pe amvonul bizantin pe Sfântul Ioan Gură de Aur, şi-l văd cum evoluează ca un arhanghel până în tainele cerului pe Sfântul Dionisie Areopagitul; prin carte mă transpun cu Milton în paradisul pierdut, iar cu Dante în cel viitor; prin carte văd pe Goethe cum îmbrăţişează gigantic universul. Şi ceea ce e într-adevăr minunea tuturor minunilor, prin carte pot să mă preschimb în sărman pescar galileean şi să mă cutremur de însuşi glasul lui Dumnezeu, rostit prin gura lui Hristos în Evanghelie...

Educaţia fără carte nu se poate concepe. Este evident, prin urmare, că nivelul spiritual al unui neam se măsoară în primul rând după cărţile pe care le iubesc mulţimile lui..." (aici, de fapt, autorul îl cita pe Nichifor Crainic).

Și, de acelaşi autor, Florea Mureşanu...:
„În zilele de domnie ale lui Radu cel Mare apare pe pământul românesc, la Târgovişte, minunatul meşteşug al tiparului. Primul rod şi piatră de lărgit orizont şi hotar al spiritualităţii româneşti este Liturghierul de la 1508. E o operă artistică tipărită cu litere venețiene, cu iniţialele în roşu, având un frontispiciu format din împletituri care susţin în ambele laturi câte o coroană domnească iar la mijloc semnul biruinţei creştine, Crucea, cu iniţialele care se tâlcuiesc: Iisus Hristos biruitorul. În epilogul celei dintâi cărţi tipărite la români se spune că s-a tipărit cu cheltuiala voievodului:

«S-a început această sfântă carte numită Liturghie, după porunca Domnitorului Io Radu Voevod să-i fie lui vecinica pomenire şi s-a săvârşit această carte din porunca întru Hristos Dumnezeu binecredinciosului şi de Dumnezeu păzitului şi prea luminatului Domnitor, Io Mihnea Voevod a toată Țara Românească şi părţilor de pe Dunăre, fiul marelui Io Vlad Voevod, în anul dintâi al domniei Sale, ostenindu-se şi smeritul monah şi preot Macarie. În anul 7016 (1508), luna Noemvrie 10 zile.»"

„...cuvântul scris este ca şi cum ai arunca o piatră într-o imensă apă liniştită. La început se formează nişte cercuri care cresc mereu, se lărgesc până la marginile apei. Aşa este şi sufletul obştei ca şi adâncurile unui ocean. Într-însul cuvântul scris ridică unde şi valuri concentrice care vibrează veacuri de-a rândul, dând naştere, prin ritmul dezlănţuit, poeziei, legendelor, dacă vreţi şi miturilor, dar pe aceste căi deschise de cuvântul întrupat, omenirea îşi regăseşte făgaşul destinelor mari."

„...cuvântul întrupat în mirajul slovei..."

„Drept aceea, fraţilor, să nu ne pară rău de nimica din cele ce ni se întâmplă nouă rele. Să nu imputăm nimic lui Dumnezeu ci cu bună smerenie toate să le răbdăm şi cu minte bună să fim întru toate câte ne vin nouă de la Dumnezeu. Că acestea toate spre folos le-a trimis şi spre ispravă lasă nevoia spre noi Dumnezeu a fi.

Ci noi cu mintea noastră cea proastă zicem: de ce ar trebui să-I mulţumim când năpăste ne trimite nouă? Şi nu înţelegem dulceaţa darului, ci urâm dumnezeiasca învăţătură şi ne prearidicăm şi umblăm după voia inimii noastre şi greşim fără ruşine şi foarte amărâm pe Dumnezeu." (din Cazania lui Coresi de la 1581).

(Din articolele „Cartea", „Cartea şi rostul ei", „Începuturile cărţii la români, în imagini", „Elogiul scrisului", strânse în „Grai şi suflet românesc", Pr. Florea Mureşanu, Arhidiecezana, Cluj, 1997.)

Pe deal, pe sub castani care mai au câteva frunze!

Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article