Purtarea de grija a lui Dumnezeu

24 Octobre 2008, 19:40pm

Publié par Mirela

PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE LUME

Clasa: a VII-a

Disciplina: Religie Ortodoxă

Subiectul (titlul lecţiei): Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume

Tipul lecţiei: mixtă

Durata lecţiei: 50 min.

Obiective operaţionale:

La sfârşitul lecţiei, elevii vor fi capabili să:

O₁: să indice câteva manifestări ale Proniei lui Dumnezeu față de lume (în general și față de oameni, în mod particular);

O₂: să analizeze situații concrete (din viața lor, din Sfânta Scriptură) în care se vede mai mult sau mai puțin purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume;

O₃: să alcătuiască un eseu (10-12 rânduri), pornind de la o cugetare dată;

O₄: să precizeze valoarea de adevăr a unor enunțuri, cu referire la subiectul predat.

Obiective formativ-educative:
- să privească necazurile și bucuriile acestei vieți prin raportare la viața veșnică, cu gândul la purtarea de grijă a lui Dumnezeu în orice împrejurare.

Strategia didactică:

- mijloacele de învăţământ folosite la lecţie: icoane
- metodele de învăţământ folosite la lecţie: conversația, explicația, exercițiul, problematizarea, conversația euristică, dezbaterea.
- formele de organizare a clasei: frontală.

Bibliografia:
Sfânta Scriptură
Din învățăturile părintelui Filotei Zervakos
Metodica predării Religiei, Pr. Prof. Univ. Dr. Sebastian Şebu, Prof. Monica Opriş, Prof. Dorin Opriş
Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe, Anthony M. Coniaris
Duhul Adevărului, Ilarion V. Felea, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba-Iuliei, 1999
Dogmatica ortodoxă, Pr. Lector George Remete

Desfăşurarea lecţiei:

I. Moment organizatoric

- salutul, rugăciunea, prezența.

II. Verificarea cunoştinţelor

- verificarea cunoștințelor anterioare, frontal, cu notare.

III. Pregătirea pentru lecţia nouă

Comentați următorul citat: „Dacă-ţi vei aduce aminte totdeauna că Dumnezeu este văzătorul tuturor celor ce faci cu sufletul şi cu trupul, atunci nu vei greşi." (Avva Evagrie)

IV. Anunţarea titlului lecţiei noi şi prezentarea obiectivelor propuse

Se notează pe tablă / în caiete titlul lecției noi.

V. Comunicarea noilor cunoştinţe

- Purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume se numește Pronie sau Providenţă; este grija pe care o are Dumnezeu faţă de ceea ce a creat; e voinţa lui Dumnezeu ca să conducă făpturile spre bine. Dumnezeu e şi Creator, şi Proniator. El a voit să facă lumea, şi a făcut-o; tot El vrea să o menţină în viaţă, şi o menţine; El vrea să o conducă spre un scop bun, şi o conduce. Fiind bun, Dumnezeu poartă de grijă. Iar pentru că Dumnezeu e şi bun, dar şi înţelept, poartă de grijă de creaturi în modul cel mai bun cu putinţă.

Însă pentru că pronia lui Dumnezeu este de necuprins pentru mintea omenească, multe din lucrurile ei ni se par nedrepte. Unele din lucrurile proniei sunt prin bunăvoinţă (toate cele bune pe care le fac oamenii), iar altele prin îngăduinţă. Iată exemple de lucruri îngăduite de pronie:

a. Când Dumnezeu îngăduie ca şi omul drept să cadă în nenorociri, pentru a arăta şi altora virtuţile lui: ca în cazul dreptului Iov, a cărui răbdare şi dreptate s-a arătat în faţa lumii întregi şi mai ales a prietenilor lui.

b. Când Dumnezeu îngăduie ceva absurd să se întâmple, pentru a se face un lucru minunat: ca în privinţa Crucii, prin care a fost răstignit Hristos, câştigându-ne mântuirea.

c. Când îngăduie ca și cel cuvios să sufere, ca să se smerească, să nu alunece în mândrie pentru darurile şi harul pe care le-a primit: aşa era Sfântul Apostol Pavel, care avea o boală dată special pentru a nu se mândri.

d. Când părăseşte pe cineva pentru o vreme, pentru păcatele aceluia sau pentru ale părinţilor, ca la orbul din naştere, spre slava lui Dumnezeu.

e. Când îngăduie Dumnezeu ca cineva să sufere pentru ca ceilalţi să vadă slava la care ajunge acela prin suferinţă şi să se umple de râvnă şi de nădejdea slavei viitoare: situaţia mucenicilor.

- Omul e lăsat întotdeauna de Dumnezeu să aleagă. Dacă alege binele, Dumnezeu îl ajută să îl ducă până la capăt. Dacă alege răul, Dumnezeu îl părăseşte. Sunt două feluri de părăsiri ale lui Dumnezeu: una instructivă (mântuitoare), pentru îndreptarea omului, pentru râvna şi pilda altora sau spre slava lui Dumnezeu, care e temporară; una deznădăjduitoare şi completă, atunci când omul rămâne insensibil, nevindecabil, din pricina propriei lui hotărâri, deşi Dumnezeu a făcut totul pentru el. Avem, în acest ultim caz, exemplul nefericit al lui Iuda Iscarioteanul. Să ne ferească Dumnezeu de asemenea părăsire!

- Felurile proniei lui Dumnezeu sunt însă mult mai multe şi nu le putem înţelege, nici exprima pe toate. Există însă o regulă generală pentru primirea proniei în viaţa noastră: toate întâmplările triste duc la mântuire pe cei care le primesc cu mulţumire. Mai trebuie să ştim că Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să dobândească împărăţia Lui. El n-a creat pe nimeni pentru a-l pedepsi. Însă pe unii îi pedepseşte, pentru că El e şi drept.

Dar dacă Dumnezeu nu voieşte ca să se facă răul, nu înseamnă că forţează pe om să facă binele. Orice om care vrea binele e ajutat de Dumnezeu şi nu poate să-l facă fără El; omul poate face fără Dumnezeu doar ceva rău, caz în care urmează diavolului. După cum nici diavolul nu sileşte pe nimeni şi nu poate sili spre rău, nici Domnul nu ne sileşte spre bine.

- Dacă de la început Adam ar fi păzit porunca lui Dumnezeu, s-ar fi fixat în bine, fără a mai aluneca spre rău. Prin călcarea poruncii, şi-a schimbat dragostea de Dumnezeu în dragoste de materie şi de plăceri.

Dumnezeu a manifestat dragoste faţă de creaţia Sa prin simplul fapt că a creat-o. Iar faţă de om El a arătat o dragoste şi o purtare de grijă deosebite, încă de la început, prin faptul că omul a fost aşezat în Raiul preafrumos. Chiar şi după ce omul a căzut din starea de fericire, la ispita diavolului, Domnul nu l-a părăsit întru totul. L-a pedepsit după dreptate, dar i-a dat şi făgăduinţe de mai bine, i-a dat prilejuri de pocăinţă, l-a călăuzit prin îngeri, prin profeţi, prin legea lui Moise, prin războaie, prin propria conştiinţă (glasul lui Dumnezeu din om). Prin toate acestea se căuta distrugerea păcatului şi readucerea omului la o viaţă fericită. Suprema purtare de grijă pe care a dovedit-o Dumnezeu a fost că Însuşi Fiul Său, Cuvântul lui Dumnezeu, S-a întrupat. El fiind Dumnezeu desăvârşit, S-a făcut şi om desăvârşit, înfăptuind cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul lucru nou sub soare, pentru a ne mântui.

- Purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu a încetat odată cu Întruparea Fiului Său, nici cu Înălţarea Sa la cer, ci a continuat şi continuă prin Biserica Sa, prin Sfintele Taine, prin Duhul Sfânt Care vine în noi de la Botez şi Care ne uneşte cu Dumnezeu.

El are de grijă şi de cei necredincioşi, pe care îi ţine în viaţă, care fără El s-ar preface în ţărână. Permanent şi prin multe mijloace lucrează pronia lui Dumnezeu. Prin pronia Sa, Dumnezeu este pretutindeni de faţă şi totul se află sub stăpânirea Sa. Uneori, Dumnezeu ne instruieşte chiar şi prin demoni, cum a fost în cazul lui Iov.

„Deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului." (Psalmul CIII, 29-31)

- Doamne, ajută-ne să deschidem ochii sufletului şi să vedem neîncetat purtarea Ta de grijă faţă de noi!

VI. Fixarea noilor cunoştinţe

- Întrebări şi discuţii:

Ce este Pronia sau Providenţa lui Dumnezeu?
Cum îşi manifestă Dumnezeu purtarea de grijă faţă de creaţia Sa?
Cum îşi manifestă Dumnezeu pronia faţă de om, în mod special?
De ce se întâmplă lucruri negative pe lume, din moment ce Dumnezeu poartă de grijă neîncetat de aceasta?
Care e forma supremă prin care Dumnezeu Şi-a arătat purtarea de grijă pentru lume?

VII. Aprecierea, asocierea, generalizarea

- Citind Scriptura ...

Vindecarea orbului din naştere

„Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând." [...] „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic." (Ioan IX, 1-7; 32-33)

Citiţi integral capitolul IX din Evanghelia după Ioan. De ce îngăduise Dumnezeu ca acel om să se nască orb?

- Să ştim mai mult! (Din înțelepciunea Sfinților)

Pronia lui Dumnezeu îşi arată puterile acolo unde omul vede uneori numai neputinţă.
Nici păsăruica cea mai mică nu este uitată de Tatăl Ceresc.
E mai lesne să măsori spaţiul cerului şi întinderea de sub cer şi adâncul prăpăstiilor mărilor; e mai uşor să numeri respiraţia care expiră din inimă, decât să măsori şi să cunoşti în întregime măreţia şi numărul binefacerilor lui Dumnezeu!
Omul L-a uitat întotdeauna pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu l-a uitat niciodată pe om.
Mama nu se îngrijeşte mai mult de pruncul ei de la sân, decât se îngrijeşte de noi Stăpânul şi Împăratul nostru.
Nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu ca mulţumirea noastră.
Cu un ochi să priveşti spre milostivirea lui Dumnezeu, iar cu celălalt, la dreptatea Lui!
După cum un copil mic nu este în stare să judece acţiunile şi purtările tatălui său, tot astfel nici noi nu suntem capabili să cercetăm cu o cuvenită exactitate căile înţeleptei providenţe a lui Dumnezeu.
Să nu doreşti să ţi se întâmple ceea ce vrei, ci ceea ce Îi place lui Dumnezeu. Tu trebuie să doreşti ceea ce doreşte Dumnezeu. Pentru că Domnul duce toate spre bine şi le călăuzeşte în chipul cel mai bun.
Orice s-ar întâmpla cu tine, primeşte ca pe un bine, ştiind că fără de Dumnezeu nu se întâmplă nimic. În întâmplările vieţii răsună glasul Providenţei lui Dumnezeu, care cheamă pe om pe calea Domnului.
Domnul ne izbăveşte prin necazuri de mai mari necazuri.

Alegeţi unul din textele de mai sus şi alcătuiţi un scurt eseu pornind de la el (se poate da ca muncă independentă sau ca temă pe un termen mai lung sau mai scurt etc.).

VIII. Evaluarea

- Exerciţiu:

Precizaţi valoarea de adevăr a enunţurilor de mai jos:

a. Pronia lui Dumnezeu nu poate fi pătrunsă de oameni decât parţial.

b. Pronia se mai numeşte „providenţă" şi ni-L arată pe Dumnezeu ca fiind bun şi iubitor.

c. Pronia obligă omul la săvârşirea binelui.

d. Omul nu poate face niciun bine fără Dumnezeu.

e. Pronia se poate arăta şi în suferinţele omului, dacă acesta le acceptă cu mulţumire.

f. Nimeni şi nimic nu este scăpat din vedere de pronia lui Dumnezeu.

g. Dovada supremă a proniei e Întruparea lui Hristos.

h. Diavolul poate obliga omul la săvârşirea răului.

Corectaţi enunţurile greşite.

IX. Activitatea suplimentară

- Recitiţi din Sfânta Scriptură Cartea lui Iov (din Vechiul Testament). Observaţi modalitatea în care îngăduie Dumnezeu suferinţele dreptului Iov şi motivele pentru care face aceasta.

X. Încheierea

- rugăciunea, salutul.

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Commenter cet article