Blog Mirela Șova

Când timpul curgea mai alene,

Un împărat, trufaş pesemne,

A fost smerit prin ... înnegrire,

Maicii nedându-i preacinstire...

Pe dată, chipu-i alb, distinsu-i,

Se făcu negru, ca abisu-i

Ce-avea în suflet. Doar cu lacrimi,

De-acest necaz putu să scape.

Pe tristul loc de pedepsire,

El ridică o mânăstire;

Măicuţei Sfinte închinată.

Şi-n ea... icoana minunată!

De la împărătescul nume:

- Constantin Pogonat - se spune

Icoanei, Pogoniantisa,

La mânăstirea din Konitsa.

Icoana pătimi: furată,

De mânăstire-ndepărtată,

Se-ntoarse numai prin minune,

După înstrăinări de-o vreme.

Creştinul ce-o răscumpărase,

Nu vru deloc s-o-napoieze,

Nici când Măicuţa-n vis îi spune

Unde-i e locu-n astă lume.

Doar după ce îi luă foc casa

Se-nduplecă acel om ca să

Renunţe la a lui mândrie

Şi nu doar pentru el s-o ţie...

Dară icoana Preacuratei

Avea să-ndure multe patimi

În secolele lumii aste,

Ne-nduplecate de năpaste.

Odoarele-i îndepărtate,

De cei necredincioşi prădate...

Până şi-n râu fu aruncată

Sfânta icoană minunată...

Găsită iarăşi, repictată,

Împodobită, înălţată,

Aşteaptă-n sfânta mânăstire

Creştinii, ca să se închine.

În lume, Sfinţii, şi-n icoane

Mai pătimesc, cât or fi anii,

Dar nu se-ascund, ci-n vitregie

Ei strălucesc cu bucurie!

Noi ne-nchinăm, Măicuţă Sfântă,

Sfânta icoană ne ajută

Să nu uităm de Dumnezeu,

Pruncuţul tău şi Domnul tău!


La icoana Maicii Domnului Pogonianitissa din Koniţa.

 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova